Funcționarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au efectuat controale la firme din diverse domenii de activitate, în cadrul unei campanii care s-a desfășurat în perioada 14 – 17 mai. Au fost avute în vedere societăți care se ocupă cu cultivarea plantelor pentru înmulțire, activități de pompe funebre și similare, comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor, comerț cu amănuntul al animalelor de companie și a hranei pentru acestea, în magazine specializate, precum și comerț cu ridicata al florilor și plantelor.
„Inspectorii de muncă au verificat un număr de 22 agenți economici. Pentru încălcarea legislației în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 11 sancțiuni contravenționale din care 5 amenzi în cuantum de 8.500 lei și 6 avertismente. Au fost dispuse 27 măsuri de remediere a neconformităților constatate”, anunță ITM Neamț.
Neregulile găsite în teren constau în faptul că unii patroni nu țineau evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru; nerespectarea dispozițiilor referitoare la repausul săptămânal de 48 ore consecutive; dosarele de personal erau incomplete; alții nu eliberau adeverință de vechime pentru salariați la încetarea activității sau nu transmiteau datele în REGES în termenul legal. Obiectivele acțiunii au constat în identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniile vizate, eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
(G. S.)