Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ a derulat controale, în perioada 5-7 iulie, la lucrările de săpături şi a descoperit… grămezi de nereguli. Inspectorii au fost nevoiţi să ia măsura radicală a sistării activităţii la 3 locuri de muncă, unde s-a constatat existenta unor pericole iminente de accidentare. În două cazuri s-a constatat “lipsa sprijinirii malurilor la săpăturile realizate şi lipsa mijloacelor de acces a lucrătorilor în interiorul sapăturilor”, iar în a treia situaţie se foloseau “schele neconforme din punct de vedere al securitătii și sănătăţii în muncă”, a precizat Ioan Popescu, inspector şef al ITM Neamţ.
Deoarece principalul pericol la astfel de lucrări este cel al surpării malurilor, consecinţele fiind deseori fatale, inspectorii de muncă au urmărit “montarea și utilizarea mijloacelor de protecție colectivă (sprijiniri de maluri) împotriva surpării malurilor şi verificarea existenței căilor sigure pentru intrarea și ieșirea din zona de excavații”. La cei 18 angajatori verificaţi au fost descoperite 24 de deficienţe. Toate cele 18 firme au fost amendate (24 sancţiuni contraventionale), valoarea penalizărilor fiind de 14.500 de lei.
Deficienţele constatate, aşa cum au fost acestea detaliate de ITM Neamţ:
- lipsa mijloacelor de protecţie colectivă (sprijinirea malurilor) împotriva surpării terenului;
- lipsa cerinţelor privind modul de montare/demontare a sprijinirilor de maluri;
- lipsa căilor sigure pentru intrarea/ieşirea din zonele excavate;
- nerespectarea unei distanţe minime de depozitare a grămezilor de pământ rezultat din excavaţii;
- nerespectarea unei distanţe minime pentru depozitarea materialelor, precum si a circulaţiei autovehicolelor faţă de zona de excavaţii. (M. CONSTANTINESCU)