0:00

Iţe încâlcite la social-democratele din Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* senatorul Ioan Chelaru spune că, în această toamnă, va fi aleasă o nouă președinte a femeilor din municipiu

* şefa social-democratelor nemțene – Emilia Arcan – declară că nici vorbă de așa ceva

* la TSD Roman sunt 6 candidaţi

Iţe încâlcite la Organizația de femei a PSD Roman. Senatorul Ioan Chelaru spune că în această toamnă va fi aleasă o nouă şefă a femeilor din municipiu, însă președinta social-democratelor nemțene – Emilia Arcan – declară că nici vorbă de așa ceva. Arcan a declarat că președinția pentru Organizația de Femei de la județ este pe patru ani, iar alegerile le-a câștigat în 2010, iar la Roman sau Piatra Neamț se vor organiza abia anul viitor. „Nu organizăm alegeri acum pentru municipii sau județ. La Roman le vom organiza anul viitor, la început, iar la Piatra Neamț spre final de an, chiar dacă, în mod normal, mandatul va expira prin ianuarie 2015. Nu intră în calcul alegeri la cele două organizații. Singurele alegeri la femei se vor organiza, într-adevăra până la finele lui septembrie, dar la comune, acolo unde nu avem un președinte cu mandat plin. La județ, alegerile se țin din patru în patru ani, iar la orașe mandatul este de doi ani”, a precizat Emilia Arcan, președinte al Organizației de Femei a PSD.

Actualul președinte al Femeilor din PSD Roman, medicul Oana Onu, spune că, în eventualitatea unor alegeri, fie ele în septembrie sau anul viitor, se mai gândește, în acest moment, asupra luării unei decizii. Asta, cel mai probabil, și deoarece numele Oana Onu este trecut în capul listei pentru preluarea funcției de director medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Organizația de la Roman numără aproape 70 de femei, din care trei ocupă și funcția de consilier local.

La tineret, 6 candidaţi

Nu mai puțin de șase candidați sunt înscriși la alegerile pentru desemnarea noului președinte al tinerilor social-democrați de la Roman, alegeri ce sunt programate pentru mijlocul lunii septembrie. Senatorul Ioan Chelaru spune că la organizația de tineret din PSD Roman lupta pentru funcția de lider este una acerbă, nu mai puțin de șase candidați fiind deja înscriși, iar campania electorală fiind în toi. „Alegerile la tineret au loc, în această perioadă, deoarece până la finele anului se va ține Congresul de alegere a președintelui tinerilor din PSD pe țară. La Roman există deja o competiție și eu i-am asigurat pe toți că au sprijinul meu în mod egal. Fiecare are șansele lui și, în mare parte, rezultatul final va depinde de modul în care își vor convinge colegii. Îmi doresc să avem o echipă de tineret solidă și, mai mult, vreau să fie una de politicieni adevărați. Sper ca cei care nu vor câștiga să rămână în organizație și să muncească în echipă”, a declarat senatorul Ioan Chelaru.

Iţe încâlcite la social-democratele din Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Claudia MATEI

Articolul precedentToamna se numără membrii PMP Neamț
Articolul următorScandal între businessmeni la Târgu Neamţ