ISJ Neamţ vrea să diminueze abandonul școlar

elevi liceuAproximativ 1.000 de persoane din județul Neamț vor fi beneficiarii unui proiect prin care Inspectoratul Școlar Județean Neamț își dorește includerea și menținerea în sistemul public de educație a elevilor cu risc de părăsire timpurie a școlii. ISJ Neamț lansează la începutul acestei săptămâni proiectul „Educația – punctul de plecare pentru fiecare drum de succes!”, confinanțat din fonduri europene, care se va încheia în luna octombrie a anului 2015.

Reprezentanții au anunțat că proiectul se adresează în special populației de etnie romă, persoanelor cu dizabilități, locuitorilor din mediul rural și altor grupuri vulnerabile. Grupul țintă este format din 230 de elevi cu risc de părăsire timpurie a școlii, 230 de părinți ai elevilor cu risc de abandon școlar, 360 de elevi care se află în situația de abandon școlar și 150 de cadre didactice implicate în programe de prevenire. Prin intermediul activităților din proiect se urmărește furnizarea servicilor de orientare și consiliere atât pentru copii, cât și pentru părinții lor, precum și aplicarea noilor modalități de predare individualizate și folosirea metodelor moderne de învățare. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...