ÎPS Teofan, Sfântă Liturghie Arhierească în Parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ

ÎPS Teofan, Sfântă Liturghie Arhierească în Parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra NeamţÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va oficia Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din cartierul Gara Veche Piatra Neamţ, duminică, 29 iulie, de la ora 8:00.

Înaltul prelat va fi înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Cu acest prilej, după Sfânta Liturghie, vor fi Sfinţite: noul Aşezământ parohial, Troiţa şi Fântâna din faţa Sfintei Biserici! Vă aşteptăm cu drag!”, a lansat invitaţia preotul paroh Valentin Tofan. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora