tg biserica sf haralambieDuminică, 22 mai, la ora 8:30, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va participa la resfințirea Bisericii „Sf. Haralambie” din Târgu-Neamț.

În cadrul acestui eveniment, va avea loc o slujbă de resfințire și Sfânta Liturghie, ce vor fi oficiate de ÎPS Teofan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La evenimentul de duminică vor participa oficialități locale, alături de enoriașii parohiei.

Din anul 2012 au început lucrări necesare de consolidare și înfrumusețare a bisericii, sub îndrumarea și coordonarea preotului paroh Teoctist Caia. Printre lucrările efectuate la Biserica „Sf. Haralambie” se numără punerea unei centuri de rezistență, pe care să se sprijine acoperișul, refacerea totală a acoperișului, înălțarea acestuia cu 7 metri și punerea de tablă Lindab, montarea unor noi cruci, înlocuirea geamurilor cu termopan și ramă de stejar, spălarea picturii și aurirea catapetesmei, pictarea portretului ÎPS Teofan, pavarea Sfintei Mese cu marmură albă și zugrăvirea în culoare albă a exteriorului bisericii.

„Ne rugăm lui Dumnezeu și nădăjduim ca, în ziua de duminică, 22 mai, Biserica «Sf. Haralambie» să fie resfințită de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Aducem noi, preoții Bisericii, Teoctist Caia și Gheorghe Marian Filip, dimpreună cu epitropul Traian Humulescu, consilierii și enoriașii, Slavă Lui Dumnezeu și așteptăm să ne rugăm împreună și să primim binecuvântări arhierești”, a mărturisit preotul paroh Teoctist Caia. (C.T. STURZU)

Articolul precedentPatru consilieri locali au rămas fără mandate
Articolul următorDOCUMENT Când se trag la sorți președinții şi locţiitorii birourilor electorale?
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.