Ionel Ciubotaru obligat de instanță să demisioneze din funcția de viceprimar!

ionel ciubotaru nou_resizeIonel Ciubotaru, primarul ales la Roznov, dar ”nerecunoscut” de Judecătoria Piatra-Neamț, a fost validat, astăzi, 5 iulie, de magistrații de la Tribunalul Neamț.

Hotărârea, pronunțată în această după-amiază, este definitivă, dar încă nu se știe motivația. Însă, conform motivelor de apel invocate de Ionel Ciubotaru, soluția instanței nu avea cum să fie alta. În această situație va fi obligat să demisioneze din funcția de viceprimar, pentru a-și putea prelua mandatul de primar.

Nici nu pot să mă bucur încă, după tot stresul prin care am trecut”, ne-a declarat primarul, imediat după aflarea deciziei instanței. ”Cred că o să desfac o șampanie. M-am gândit și la viceprimar, dar acum chiar vreau să încerc să mă relaxez și să mă bucur”.

Principalul motiv pentru care Judecătoria Piatra-Neamț l-a invalidat pe Ionel Ciubotaru a fost o hotărâre a Înaltei Curţi, care a decis, în 2015, ca aleşilor locali condamnaţi prin sentinţă definitivă să le înceteze mandatul. Judecătorii de la Piatra-Neamț au dedus că pot extinde raționamentul și au interpretat că, pe cale de consecință, mandatul unui primar condamnat nici nu poate începe. Asta în condițiile în care Ionel Ciubotaru nu avea nicio restricție a drepturilor civile, și-a depus candidatura legal și i-a fost acceptată fără probleme, a fost votat, iar condamnarea lui la 6 luni cu suspendare, pentru conflict de interese, deja își făcuse efectul.

Invalidarea cu ”cântec” a primarului de Roznov s-a datorat unui grup de 6 localnici, toți membri sau simpatizanți PNL, care l-au contestat și au fost parte în proces. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ziua Copilului, sărbătorită cu distracție și surprize la Vânători-Neamț

Primăria Comunei Vânători-Neamț organizează sâmbătă, 30 mai 2026, un...

Bacău. Un tânăr din localitatea Cleja și-a ucis concubina

O agresiune soldată cu decesul unei tinere de 24...

Tehnică militară pe traseul Roman – Piatra Neamț

Conducătorii auto care se află în trafic pe 29...

Neamț. Finanțiștii au declanșat acțiuni de protest – activitatea este blocată la Piatra Neamț și Roman

După publicarea proiectului noii legi a salarizării personalului bugetar...