Ionel Arsene și DNA continuă lupta în instanță

Ionel Arsene și DNA continuă lupta în instanțăProcesul de corupție, în care Ionel Arsene a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni închisoare cu executare, este departe de a se fi încheiat. DNA Bacău a apelat la ultima cale existentă pentru a-și pleda acuzarea pe toate cele 3 fapte de trafic de influență și a formulat recurs în casație. Este atacată hotărârea definitivă pronunțată de Curtea de Apel Brașov, prin care judecătorii l-au condamnat pentru cele două fapte din anul 2015 și au constatat că pentru fapta din anul 2013 a intervenit prescripția. Așa s-a ajuns la reducerea pedepsei de la 8 ani și 4 luni închisoare cu executare, în primă instanță, la 6 ani și 8 luni în apel. Din considerente ce vor fi argumentate la procesul care continuă la Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA a invocat în motivele de recurs faptul că „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de trafic de influență”.

După ce DNA a depus recursul, în 28 martie, Ionel Arsene a făcut aceeași mișcare pe 7 aprilie, doar că motivele lui sunt altele: rejudecarea dosarului la ÎCCJ sau achitarea. Reamintim că la proces a invocat de nenumărate ori faptul că judecarea lui ar fi trebuit să fie de competența Înalte Curți, dat fiind faptul că era deputat la data faptelor din 2013 și 2015 (și șeful PSD Neamț).

Cert este la termenul din 15 iunie, judecătorii ÎCCJ au admis, în principiu, ambele recursuri în casație și au stabilit un prim termen la data de 14 septembrie, pentru care Ionel Arsene va fi citat și va trebui să se prezinte. „Admite, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău şi inculpatul Arsene Ionel împotriva deciziei penale nr. 190/Ap din data de 10 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală. Trimite cauza Completului 10, în compunere de 3 judecători. Acordă termen la data de 14 septembrie 2023, C10, cu citarea recurentului inculpat Arsene Ionel şi asigurarea apărării acestuia (apărători aleşi şi/sau din oficiu). Definitivă. Pronunţată în şedință publică, astăzi, 15 iunie 2023”, precizează soluția pe scurt a instanței.

Ionel Arsene și DNA continuă lupta în instanță

Este greu de crezut că Ionel Arsene va părăsi Italia, unde a fugit cu câteva zile înainte de pronunțarea sentinței definitive la Brașov, în 10 martie. Are de partea sa o sentință a instanței din Bari, încă nedefinitivă, prin care a fost respinsă cererea de extrădare a sa formulată de Ministerul Justiției din România. Arsene s-a predat autorităților judiciare italiene în 27 martie (mai multe detalii aici https://zch.ro/?s=ionel+arsene ).

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...