0:00

În anul 1636, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), vedea lumina zilei la Vaslui cel ce avea să rămână în istorie drept Nicolae Milescu Spătarul – cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat care închidea ochii 72 de ani mai târziu la Moscova. Mai la sud, pe tronul Țării Românești se afla Matei Basarab (1632-1654). Binișor mai la vest, pe 26 martie 1636, se ținea ceremonia de deschidere a Universității din Utrecht. Și mai la vest, peste un ocean, în Cambridge (Massachusetts) se înregistra pe 28 octombrie fondarea unui colegiu, viitoarea Universitate Harvard, cea mai veche instituție de învățământ superior din Statele Unite de mai târziu. Numele vine de la preotul John Harvard, absolvent al Universității Cambridge din Anglia, care a lăsat moștenire colegiului de atunci suma de 779 de lire sterline și biblioteca personală conținând circa 400 de volume. Astăzi, Harvard – una dintre cele opt universități private de elită din „Ivy League” – nu are nevoie de nicio prezentare suplimentară în lume. În România s-a transformat în subiect de controverse și bancuri de când o absolventă de-a lor, Ioana Petrescu, a fost instalată la butoanele Ministerului Finanțelor.

A-i spune direct că e proastă, așa cum o pisează câteva voci, probează o prostie mai mare, dublată de mârlănie. Altceva e să afirmi că face prostii, că spune prostii într-o flagrantă contradicție cu antetul de pe diplomele ei. Ține de observație, de analiză, de judecată de valoare în raport cu acțiunile ei și consecințele produse. La drept vorbind, Ioana Petrescu este perfect nevinovată. Pecetea de la Harvard contează enorm, numai că, oriunde în lume, e insuficientă pentru un exercițiu guvernamental. Într-un minister, în primul rând, trebuie să știi să faci, să gestionezi, să dezvolți. Poți fi imbatabil la teorie, dar dacă nu ești în stare să comunici măcar, mai bine te apuci de pescuit sau croșetat. S-a văzut din prima că este incapabilă să vorbească în termeni comuni profesiei și mandatului, termeni altfel stăpâniți până și de Mircea Ciumara sau Decebal Traian Remeș, ca miniștri de Finanțe. Prin comparație, cu Eugen Dijmărescu, Florin Georgescu, Mihai Tănăsescu sau Daniel Dăianu eram parcă în elita mondială. Acest filon dramatic de îndoieli îndreptățite nu a fost cercetat. În oricare universitate de calibru mondial (fie ea și tehnică!), arta și exercițiul comunicării sunt fundamentale. Nu faci față, nu bagi la cap? Se întâmplă, nu-i bai, te ferești de cariera publică și gata, nu doare. Pasul următor aduce altă suferință. Este perfect legitim să ni se spună în ce regim de finanțare a urmat studiile. Cine crede că la americani nu se acceptă – pe nume, pe referințe ori pe bani – o cotă de licențe și doctorate discutabile, s-avem pardon, ori e prost, ori din cale afară de prost. Unul dintre exemplele ilustrative e fostul președinte George W. Bush, zis juniorul. A absolvit Universitatea Yale (din „Ivy League”) în 1968 și Harvard Business School în 1975. La câtă minte are, nu termina Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț în vecii vecilor…

Ceva-ceva, i-a reușit junei de la Finanțe. A readus în actualitate o înțelepciune germană exprimată ca dilemă și afișată inclusiv în școlile superioare serioase din România: „Teoria este atunci când știi totul și nimic nu funcționează. Practica este atunci când totul funcționează și nimeni nu știe de ce”. Întâmplător, în 2007, pe 29 octombrie, aproape în contul zilei universității, într-o serie de seminarii pe economie publică, Ioana Petrescu prezenta la Harvard lucrarea „Impozitul pe venit și antreprenoriatul”, în care se întreba dacă impozitarea progresivă contează atunci când evaziunea fiscală e posibilă. Ca să vezi minune, ca să vezi cum teoria nu atinge practica… Spătarul Nicolae Milescu mai lipsea să se mire.

Viorel COSMA

Articolul precedentIz de răcoare de la suedeji
Articolul următor1.000 mp din Baza Hipică câştigați la licitaţie