0:00

Întortocheate sunt documentele de la Urbtrans, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiIon Rotaru, noul președinte al Consiliului de Administrație de la Urbtrans, și Adrian Grigoraș, directorul Asociației, au organizat o conferință de presă joi, 8 septembrie, pentru a explica modul în care au ajuns să existe două variante ale contractului privind delegarea traseelor către Troleibuzul, ambele semnate de directorul Urbtrans, dar doar unul aprobat de consiliile locale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.

În luna februarie, un prim contract a fost aprobat de consiliile locale și definitivat prin hotărâri. Pe 2 septembrie, Ion Rotaru, noul președinte al CA, primește la semnat un al doilea contract, ce avea deja semnătura directorului Grigoraș. La o primă vedere, cele două documente păreau la fel, cu aceeași semnătură a directorului Urbtrans, dar, la analiza riguroasă a tuturor articolelor, s-a constatat că cel de-al doilea contract aduce câteva modificări majore.

„Este vorba de contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local prin concesiune în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans, despre contractul dintre ADI Urbtrans și Troleibuzul. Problema este că acest contract a fost aprobat de consiliile locale și definitivat prin hotărâri în luna februarie, aprobat de ședința AGA de la momentul respectiv, când președinte era domnul Dragoș Chitic. Pe 2 septembrie, cu câteva zile înainte de începerea programului, este adus contractul la semnat domnului președinte de Asociație. Pe contractul respectiv existau semnăturile tuturor celor care fac parte din contract, inclusiv semnătura directorului general, adică a mea. Domnul Cucoreanu semnase în locul meu. Domnul președinte Rotaru a semnat contractul când a văzut toate semnăturile și l-a trimis pentru eliberarea licențelor de transport”, a declarat Adrian Grigoraș, directorul Urbtrans.

Directorul a fost completat de noul președinte al CA-ului, Ion Rotaru: „Vechea conducere i-a dat delegație domnului Cucoreanu să semneze documente chiar dacă este sau nu prezent domnul Grigoraș. Eu l-am informat că a avut delegație până s-a schimbat conducerea, așa că noul act semnat este nul de drept și trebuie adus înapoi”.

 Al doilea contract, semnat de Cucoreanu în numele lui Grigoraș

Surpriza a apărut după ce Ion Rotaru a semnat contractul, când s-a întâlnit cu Grigoraș și cel din urmă i-a semnalat că sunt niște diferențe între contractul aprobat în februarie și cel adus la semnat pe 2 septembrie.

„Sunt probleme legate de compensație și de cine efectuează plățile. În contractul din luna februarie, se specifică faptul că fondurile aprobate cu titlul de diferență de tarif și de compensare vor fi aprobate de Adunarea Generală a ADI Urbtrans în funcție de estimările inițiale și vor putea fi supuse rectificărilor ulterioare de buget în vederea asigurării necesarului de sume până la sfârșitul anului. În contractul adus la semnat se specifică faptul că respectivele fonduri vor fi aprobate de consiliile locale, de Consiliul Județean și Adunarea Generală ADI Urbtrans, lucru care nu apărea în contractul din februarie. Cine și-a permis să modifice un act hotărâtor? Totodată, pe 2 septembrie, Cucoreanu s-a dus la societatea Troleibuzul, a eliberat licențe de transport, fapt care nu se găsește în baza noastră de date”, a anunțat în conferința de presă Adrian Grigoraș.

Conform directorului Urbtrans, în noul contract se stipula ca respectivele compensații să fie suportate atât de Consiliul Județean, cât și de consiliile locale, motiv pentru care primarul din Roznov și-a anunțat deja intenția de a se retrage din Asociație, spunând că nu a fost anunțat în prealabil cu privire la faptul că trebuie să suporte niște costuri pe care nu și le-a asumat.

Până acum, compensațiile primite anual de societatea Troleibuzul ajungeau la 1,5 milioane de euro, după cum a afirmat directorul Urbtrans, iar modificările prevăzute în noul contract ar fi dus la o triplare a valorii.

„Dacă nu aducem profit, nu se poate. Nici un județ din România nu dă subvenții la transportul local. Numai aici este găselnița cu subvenția de la Consiliul Județean. Mă mir că nu a intervenit Curtea de Conturi. Vom discuta cu toți cei din AGA și le vom explica despre ce este vorba. Trebuie să găsim o soluție ca acest mastodont să fie profitabil”, a spus Ion Rotaru.

Vechiul contract cu Troleibuzul expiră luni, 12 septembrie. Cei de la Urbtrans au spus că astăzi semnează contractul aprobat în februarie și că-l trimit societății de transport pentru a fi semnat de cei din conducere. Dacă îl vor semna sau nu, nu se știe, de vreme ce toți au plecat în concedii medicale sau de odihnă, după cum au spus la unison atât Rotaru, cât și Grigoraș. Ba s-a mai îmbolnăvit și Cucoreanu de la Urbtrans când au ieșit lucrurile la iveală cu cele două contracte. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentBulă spaima târgului, păstrat la „răcoare” încă o lună
Articolul următorColegiul ”Calistrat Hogaș” începe anul școlar cu binecuvântare de Sus
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.