Interviu cu poetul Radu Florescu la 53 de ani

„Fericit cel care își asumă locul în lume”

Născut la Borca la 14 iunie 1961, poetul Radu Florescu debutează relativ devreme în presa literară, la 21 de ani, în revista „Amfiteatru”, iar editorial, în 1989, la Editura „Junimea” din Iaşi cu un frumos şi consistent grupaj de poeme, „Poeme singure”. Au urmat apoi volumele de versuri Camera liturgică, Satrapia, Casa din care ies, Negru transparent, Rău de pământ, Probă de viaţă, Poeme singure, Poeme oculte. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În cei 30 de ani de activitate literară de până acum, poetul a fost răsplătit cu premii importante pe plan naţional: Premiul Colocviilor de poezie pentru volumul Camera liturgică, Premiul revistei Convorbiri literare pentru volumul Negru transparent (2001), Premiul Marin Sorescu al Festivalului internaţional de poezie de la Sighetul Marmaţiei (2001),  Premiul de poezie al Festivalului George Coşbuc de la Bistriţa Năsăud pentru volumul Rău de pământ, Premiul Hyperion pentru volumul Probă de viaţă (2008), acelaşi volum fiind premiat şi cu Premiul de poezie Cezar Ivănescu, acordat de Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor. Cel mai recent volum de versuri al său, Poeme oculte, apărut în 2012, una din cele mai bune cărţi de poezie din acel an, a primit Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Poeziile lui Radu Florescu au fost traduse în limbile italiană, franceză, engleză, germană, turcă, autorul fiind prezent în câteva antologii de poezie românească apărute în aceste ţări. Despre cărţile sale au scris critici literari importanţi precum Laurenţiu Ulici, Ioan Holban, Al. Cistelecan, Cornel Ungureanu, Cristian Livescu, Mircea A. Diaconu, Ion Roşioru, Marius Chivu, Vasile Spiridon şi alţii. Criticul literar, Al. Cistelecan, afirma despre poezia acestui poet nemţean: „Radu Florescu îşi taie versurile cu precizie şi siguranţă. Poetul găseşte întotdeauna drumul scurt spre stare şi o atacă într-un limbaj minim şi eficient. El nu o construieşte ci o defineşte. Lirismul său e unul de raport, cu o inventivitate ce se consumă cu precizia desenului, nu în fascinaţie. Sub enunţul rece şi indiferent, de grefier, poetul lucrează în culori tari şi în contraste violente…” L-am rugat pe poet, de ziua lui, să ne răspundă doar la trei întrebări.

– Radu, în primul rând, îţi urăm “La mulţi ani”! Ai peste un sfert de secol de când ai apărut cu prima carte. Ce a adus poezia în viaţa ta?
– Viața mi-a oferit până acum experiențe vii, scrisul a fost acea supapă prin care am reușit să comunic, ori de câte ori aveam sufletul greu. Poezia m-a apropiat de oameni, într-un mod cu totul special, mi-am făcut prieteni pe viață, alături de care am trăit și trăiesc frumos. Dar implicarea mea în viața literară a fost mai mult sporadică, doar cărțile mele au fost cele care m-au scos în lume. Fiecare am fost pe cont propriu, fiecare am decis la un moment dat drumul pe care plecăm, sau de cele mai multe ori a fost doar întâmplare.  Eu am fost mereu în umbra reflectoarelor, eu am fost mereu margine. Așa am fost lăsat în lumea asta.

– Câtă poezie trebuie să publice un scriitor?
– Poezia nu înseamnă cantitate. Scrii atât cât crezi că poți respira. Orice cuvânt în plus e de prisos. Însă, uneori, a te repeta în poezie, nu este un lucru chiar rău, descoperi noi fațete ale unor trăiri care altă dată ți-au scăpat. Decontezi pentru a nu știu câta oară un rest de viață care azi sau mâine, își găsesc locul în lume. Cezar Ivănescu  un poet admirabil, apropiat sufletului meu. El caută, și izbutește,  să găsească profunzimi de nebănuit ale cuvintelor. Fericit cel care își asumă locul în lume.

– Ce părere ai despre cei care au scris despre tine, despre poezia ta? Te-au “găsit”?
– Dincolo de cuvintele care mă caută, totdeauna am trăit prin poezie experiențe fabuloase. Nu știu dacă poezia mă scrie pe mine, sau eu scriu poezie. Nu pot fi altfel, momentele mele de singurătate absolută mă duc direct în inima poeziei. Acolo trăiesc și văd cuvinte, stări, agnoase, care,  într-un final, mă rezumă. După poezie vine viața, care mă pune  pe drumuri. Aici nu mai poți trăi din cuvinte, aici ești sau nu ești. Teama de-a greși, dorința de-a fi bun, te însoțesc clipă de clipă. Născut în zodia gemenilor, îți poți imagina ușor, că niciodată nu voi ști care-mi sunt limitele. Totdeauna vom fi doi, care vom împărți în mod egal, puțin cîte puțin  din fiecare. Despre cărțile mele s-a scris cu simpatie.Tăcerea mea a fost înțeleasă și receptată de unii critici într-un mod neașteptat.Am avut parte de cronici,care m-au bucurat nespus, unele mi-au dat chiar “aripi de înger”. Aș aminti aici pe Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Cristian Livescu, Ioan Holban, Lucian Alecsa, care au rezonat la poezia mea, cu totul diferit. Gândul meu bun este și pentru toți ceilalți care au avut răbdare cu poemele mele.

A consemnat Nicolae SAVA