potop

Ştefan, La Mulţi Ani!, în primul rînd. Cum simte pictorul şi profesorul vârsta de 54 de ani pe care o va împlini sâmbătă, 30 august?

– Perceperea şi trăirea timpului fizic diferă, în special cu vârsta. Ceea ce îi aparţine omului este timpul psihic, subiectiv, simbolic. Scurgerea timpului psihic în raport cu cel fizic poate fi normală, dilatată sau comprimată. Noi, cei peste 50 de ani, accelerăm, dar sper ca 54 să reprezinte doar o bornă pe un drum mai lung.

Ce împliniri ţi-au adus satisfacţii în acest an, de la 30 august 2013 la 30 august 2014?

– Nu aş vrea să vorbesc doar de valoarea celor 365 de zile, ci de aproape încheierea unui ciclu biotic: de la naşterea, creşterea, educarea copiilor şi realizarea lor profesională, până la cadoul pe care aceştia ni l-au oferit anul acesta, şi anume o vacanţă la Barcelona. Marea noastră realizare – aceşti copii minunaţi.

Ce evenimente ai plasa la capitolul regrete, neîmpliniri, eşecuri în această perioadă de un an?

– Sunt solidar cu poporul român!

Eşti pictorul care a relansat, în ultimii ani, portretul în pictură. De la ce ai pornit în acest demers, ce te-a influenţat să iei o asemenea decizie? Nu consideri că îţi aduce un succes la public mult prea facil?

– Nici facil, nici dificil. Succesul la public este doar o hiperbolă a unui ziarist poet. Există, într-adevăr, un număr restrâns de oameni, în special rude şi cunoştinţe, cărora tablourile mele nu le sunt indiferente, dar le place mai mult să le privească decât să le posede. Trăim vremuri iconoclaste, dominate de concepte şi abstracţiuni, doar vedetele care personalizează şi reprezintă gusturile publicului celui mai larg rezistă. Epoca noastră nu mai crede în persoană. Însă în natură există făpturi vii, fiinţe omeneşti pe care totuşi cineva trebuie să le observe. Când privitorul poate să perceapă în tablou individualitatea modelului mai sensibilă decât individualitatea pictorului e semn că acesta este un portret adevărat.

Este mulţumit preşedintele Filialei Neamţ a UAP de activitatea breslei pe care o conduce?

– Anul 2014 a fost un an bun pentru arta plastică nemţeană, în care în afară de expoziţiile personale curente, am derulat şi două proiecte cu finanţare nerambursabilă. Este vorba de o expoziţie dedicată Zilelor Oraşului Piatra Neamţ, în parteneriat cu Consiliul Local, şi Tabăra judeţeană de arte plastice de la Tazlău, proiect sprijinit de Consiliul Judeţean, care se va finaliza cu o expoziţie în luna octombrie.

Apropo de filială, câţi membri mai are aceasta şi dacă sunt preconizate noi intrări în rândul membrilor UAP de la Neamţ.

– Filiala noastră este de mărime medie, având 40 de membri înregistraţi în Registrul Uniunii Artiştilor Plastici din România. Uşa acesteia este deschisă tuturor celor care întrunesc condiţiile regulamentare în vigoare.

Cum crezi că va evolua pictura în următorii 54 de ani, având în vedere că evoluţia ei în ultimii 500 de ani poate fi recognoscibilă doar de specialişti, de profesionişti?

– Întrebarea dumneavoastră este dificilă, mai ales prin prisma necunoaşterii trecutului decât a viitorului. Pictura va evolua sau va involua alături de celelalte arte bazate pe imaginaţie, sentiment şi instinct creator, funcţie de modul în care cele trei facultăţi esenţiale ale artistului vor fi afectate de spiritul ştiinţific, industralizare şi globalizare. Unii specialişti spun că după supremaţia legendelor, a religiilor, a ştiinţei, va domni platitudinea. Soluţia problemei trebuie să o cerem psihologiei. În privinţa picturii eu sunt optimist. Culoarea este nesfârşită iar sentimentul cromatic nu a făcut decât să se intensifice din antichitate şi până în prezent.

A consemnat Nicolae SAVA

Articolul precedentPărintele Iustin Pârvu, duhovnicul aleșilor locali din Târgu-Neamț
Articolul următorAlianța PSD-UNPR taie-n carnea vie a fotbalului PDL