nicolae-scurtu

Între oamenii de seamă pe care i-a dat judeţul Neamţ literaturii române, istoricul şi cercetătorul literar Nicolae Scurtu este, fără îndoială, unul dintre cei importanţi. Născut la 4 februarie 1951, la Văratec, urmează clasele primare în localitatea natală, apoi învaţă la Filioara şi la Liceul “Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ. După ce absolvă Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, în 1978, funcţionează profesor de limba şi literatura română la liceele bucureştene „I. L. Caragiale”, „Griviţa Roşie”, „Tudor Vianu” şi „Gh. Lazăr”. Între 1991 şi 2002 este inspector de limba şi literatura română în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Îşi susţine doctoratul în 1999, cu teza Reviste literare conduse de Mihail Dragomirescu între 1895-1935.  Debutează în 1973, la revista „Orizont”, colaborând apoi la toate revistele literare importante din România, în unele dintre acestea având, mai mulţi ani, rubrici permanente. Autor a numeroase studii şi articole de istorie literară care valorizează îndeobşte texte inedite, Nicolae Scurtu editează concomitent trei masive volume de documente şi manuscrise, fundamentale pentru înţelegerea personalităţii lui G. Călinescu (Scrisori şi documente, 1979), E. Lovinescu (Scrisori şi documente, 1981) şi Ion Barbu (Ion Barbu în corespondenţă, 1982). Aflat acum o săptămână pe locurile sale natale, a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu. Astăzi, prima parte a acestuia.

– Domnule profesor, se mai găsesc manuscrise inedite prin casele unor scriitori din România?

 – Da. Se mai găsesc manuscrise inedite, jurnale, memorii, însemnări zilnice, cărţi cu adnotări preţioase, iconografie bogată şi alte lucruri ce ţin de paraliteratură. Un prim exemplu elocvent îl constituie biblioteca şi arhiva poetului, prozatorului şi memorialistului I. Valerian, care conţine manuscrise, epistole şi alte documente de istorie literară provenind de la scriitori din perioada interbelică. Şi sunt în posesia fiicei sale, profesoara Dana Vasiliu, din Bucureşti. Un alt exemplu, edificator, îl constituie biblioteca de manuscrise literare rămase în casa poetului Virgil Treboniu, cel care a condus în răstimpul 1935–1945 gruparea poetică Adonis.  Manuscrise inedite şi numeroase epistole provenite de la scriitori români şi străini precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Emil Cioran, Ştefan Baciu, Mira Simian, Taşcu Gheorghiu, precum şi de la Henry Monterlant, André Malraux, Nikos Kazantzakis, Antonis Mistakidis şi alţii, se găsesc în biblioteca prozatorului, eseistului şi memorialistului Pericle Martinescu. De asemenea, la Câmpulung Muscel se păstrează biblioteca poetului, eseistului şi memorialistului Mihai Moşandrei, în care există manuscrise, jurnale şi iconografie extrem de preţioase. Şi exemplele ar putea continua. Se cuvine să mărturisesc, aici, pentru întâia oară, că eu însumi am cercetat peste cinci sute de astfel de case, din Bucureşti şi din ţară, care posedă astfel de manuscrise şi epistole, unele de o indiscutabilă valoare estetică.

– De unde pasiunea aceasta pentru istorie literară? Cine v-a insuflat-o, cum aţi ajuns la ea?  

– Eu sunt născut în satul Văratec, comuna Agapia, din ţinutul Neamţului, loc binecuvântat de Dumnezeu, în apropierea Mănăstirii Văratec. Aici, în anii de studii liceale şi universitare, am citit enorm, am consultat şi mi-am procurat marile cărţi ale literaturii şi culturii române. Aici am citit cele mai însemnate istorii literare naţionale, ale lui N. Iorga, E. Lovinescu, Basil Munteanu şi G. Călinescu. Am crezut, întotdeauna, în dascălii mei din liceu, Mariana Pintrijel, Ana Carp şi Dumitru Ştirban, precum şi în cei de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, printre care menţionez pe Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, Florin Manolescu, Grigore Brâncuş şi Valeria Guţu-Romalo. Aceşti profesori m-au învăţat multă carte şi m-au determinat să mă specializez în domeniul cercetării, istoriei şi criticii literare. Un alt argument a fost acela al existenţei în ţinutul Neamţului a câtorva modele emblematice: Gheorghe T. Kirileanu, Constantin Turcu şi Gheorghe Ungureanu.

“La Văratec mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa”

– Aţi petrecut copilăria la Văratec, loc în care au poposit, vremelnic, multe familii de scriitori. Ce amintiri aveţi din acea perioadă?  

– La Văratec mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa. Aici am cunoscut pe Ştefana Velisar Teodoreanu, scriitoare şi soţia lui Ionel Teodoreanu, pe Valeria Sadoveanu, jurnalistă şi traducătoare, soţia lui Mihail Sadoveanu, pe Profira Sadoveanu, pe soţul acesteia, traducătorul Costache Popa, pe Cornelia Pillat, pe Monica Pillat, pe poetul, traducătorul şi memorialistul Petre Pascu, pe criticii literari Constantin Ciopraga, Alexandru Husar şi Mihai Drăgan. Am amintiri extraordinare despre toţi cei amintiţi aici şi, fireşte, şi despre alţii.

– În Dicţionarul General al Literaturii Române, publicat de Academie, la fişa Nicolae Scurtu scrie: „Cercetătorul ilustrează în contemporaneitate o direcţie de activitate aproape stinsă“. Nu e frustrant să ştii că nimeni nu-ţi va moşteni pasiunea, pentru că, nu-i aşa, dispare obiectul muncii? 

 – Eu cred că cercetarea şi istoria literară nu vor dispărea niciodată. Şi mai cred că cineva, dintr-o altă generaţie, se va dedica, în exclusivitate, acestei activităţi, „aproape stinse azi“.

– V-aţi ocupat de corespondenţa unor mari personalităţi literare, Mihail Dragomirescu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Ion Barbu şi alţii. Care dintre ei v-au produs mai multe surprize prin scrisorile lor?

– Impresionante sunt epistolele lui E. Lovinescu şi G. Călinescu întrucât conţin o sumă importantă de note, ştiri, microportrete şi observaţii privind biografia lor, dar şi viaţa literară interbelică şi postbelică. Eu, de fapt, am adunat şi adnotat, în timp şi în tomuri speciale, literatura epistolară a lui Dimitrie Caracostea, Dumitru Popovici, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu,  Pompiliu Constantinescu, Octav Şuluţiu, care urmează a fi publicată.

A consemnat Nicolae SAVA

Articolul precedentPreviziunile lui ”Aţă” Vamanu s-au adeverit
Articolul următor1 ianuarie 1925 / Prima unitate de pompieri din Piatra-Neamț