0:00

Interviu cu Marin Barbu, fostul principal al Ceahlăului, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Marin Barbu pleacă azi oficial de la Ceahlăul cu un gust amar. ”Trădat” de linia de fund, în care a crezut și în tinerii cu care conducerea clubului s-a lăudat toată vara că fac parte din pepiniera unui club precum Ceahlăul, despre care s-a spus că în statistici e mai ”tare” ca Barcelona. Cel puțin așa reieșea din monitorizarea promovărilor de jucători în primul eșalon, dar NUMAI ca număr de fotbaliști. Ce nu s-a scris în acel studiu, este VALOAREA jucătorilor promovați, cea care face diferența pe terenul de fotbal, într-o echipă. ”Magiun” încearcă, la finalul celui mai scurt mandat de antrenor la Ceahlăul, să explice efectele supraevaluării jucătorilor pe care i-a pregătit o vară întreagă pentru a face față rigorilor Ligii I.

Interviu cu Marin Barbu, fostul principal al Ceahlăului, ZCH NEWS - sursa ta de informații

– Care este explicația startului slab din campionat?

Majoritatea jucătorilor nu vor să joace cu suflet pentru echipa asta, unii dintre ei fiind din acest oraș și crescuți la acest club. Am disecat și-am pregătit jocul şi vedeţi ce marcaj s-a făcut, fără nici un pic de responsabilitate. Am încercat să-i motivez cât am putut, mulți dintre ei sunt nemulțumiți, dar nu știu de ce, fiindcă nimeni nu are curajul să spună drept în față nemulțumirile și, ca atare, jocul este cel pe care l-ați văzut.

– Credeți că banii sunt cauza principală a insucceselor?

E lipsă de concentrare și de responsabilitate pentru un joc de Divizia A. Am crezut că vom face față, dar după cum vedeți, ne-am făcut de râs. E umilință.

– Ați mai trăit astfel de umilințe?

Nu prea… Eu, în sufletul meu cred că am greșit pentru că am avut încredere în tineri. Cred că am greşit pentru că am avut mare încredere în Dumitraş, Marc, Ichim, Chitoşcă, Popadiuc, în atacanţii noştri. Am crezut că au dorinţă de afirmare, dar prin ceea ce au arătat, văd că m-am înşelat. În sufletul meu cred că mai bine îmi vedeam de drum. Mie unul mi-e rușine să ies pe stradă.

– Cine a greșit?

Toți am greșit, în primul rând eu. Indiferent ce le-aș spune eu, le trebuie puțină ambiție. Am discutat… și-am discutat, dar nu s-a întâmplat nimic. Să le tai bani… ce bani să le tai, că n-au câștigat? Ce să fac? N-ai și tu, ca jucător, un pic de respect față de tine când ieși pe teren? Bine, antrenorul e dobitoc, dar eu, care am un metru și nouăzeci… Avem nu știu câți  fotbaliști înalţi și să dea ăla cu capul dintre noi (n.r. – Ousman N’ Doye) când au ajuns prima dată la poartă? E dureros!

– Nu puteți continua cu acești fotbaliști?

Vreți să mă vedeți la spital? Eu ajung la ”balamuc”, domnule și ajung să mă înjure lumea pe stradă și să mă ia la mișto.

– Din tribune s-au auzit scandări dezaprobatoare la adresa echipei.

Să știți că, dacă o luăm așa…, au avut și dreptate.

– Ați dat încredere unor tineri să joace titular. V-au dezamăgit?

S-ar putea ca echipa asta să retrogradeze. S-ar putea să se întâmple o minune, să înflorească, dar dacă înflorește, unii dintre cei care au avut șansa să joace la Divizia A, Ceahlăul va fi o echipă prea mare pentru ei. Eu plec, că vorba aia: ”Mi-am trăit traiul, mi-am mâcat mălaiul”, am o vârstă, însă, sunt unii care au calități și nu le pun în valoare, plus că ar mai fi trebuit puțină muncă, apoi să vedeți că la anul se împuținează echipele și vor juca doar fotbaliștii care vor “muri pe teren”. și banii sunt puțini, nici fotbaliști talentați nu mai sunt, dar, cel puțin ”mori pe teren cu adversarul de gât”!

A consemnat Cristi SOROCEANU

Criticaţii de azi, lăudaţii de ”ieri”

FC Ceahlăul s-a lăudat la începutul acestei veri că are în lotul echipei de primă ligă 37,5% dintre jucătorii crescuţi în propria pepinieră. Pe 11 iunie 2014, Centrul de Copii și Juniori al FC Ceahlăul în colaborare cu ACS Ceahlăul ’05 a prezentat realizările sezonului 2013-2014. În primul rând, au fost lăudați jucătorii convocați constant la loturile nationale ale României. Este vorba despre Popadiuc, cel care a încheiat, nefericit, campania de calificare la EURO 2014 cu naționala U19 a României. De asemenea, în atenția selectionerului echipei României U17 s-au aflat Iovu și Căruță, la U15 sunt Drăghiceanu și Şoimaru, iar la U14 a fost oprit Crețu. S-a vorbit și despre rezultatele din clasamentele pe țară, dar s-a atras atentia că principalul scop al Centrului de Copii și Juniori rămâne propunerea de jucători pentru echipa mare a Ceahlăului. Promovarea de tineri la echipa mare a fost capitolul la care gruparea pietreană s-a lăudat că ”a stat destul de bine în ultimii ani”.

După trecerea în revistă a unor jucători ca Andrei Marc, Vlad Achim, Alex Ichim și Andrei Țepeș spre Ceahlăul a venit rândul „ridicării“ unor nume ca Chitoșcă, Popadiuc, Ștefănescu, Margină. Alături de ei, au mai fost nominalizați Mateciuc, Ivan, Iovu, Ungureanu, sau Gheară, plus că și portarii Alex Barna și Alin Constantinescu se anunțau a fi cooptați în lotul lărgit la începutul verii. Iulian Boghian, directorul de marketing al FC Ceahlaul, a ținut să precizeze în conferința de presă organizată pe 11 iunie 2014, că restanțele financiare către angajați și terți vor fi achitate ”în cel mult zece zile”.

Articolul precedentPrimarul Romanului se leapădă de politică
Articolul următorVasile G. Morțun din Bahna, în 1918: „Peste zeci de ani se va întemeia în Europa o Ligă a Națiunilor, sub forma unei uniuni de state, la fel cu aceea a Statelor Unite”

1 COMENTARIU

  1. Ce ambitie? De la cine? De la copiii smecherilor de afaceri din Piatra Neamt ajunsi exclusiv pe pile la centrul de copii si juniori? Numai non-valori dar copiii lui tata, mari smenari de afaceri cu influenta si legaturi politice! HAI CU LUNA NOIEMBRIE MAI REPEDE!

Comentariile sunt închise.