Doi inspectori au fost atacați cu toporul și drujba în timpul unui control, derulat marți, 19 iunie, la Pildești, pentru depistarea muncii la negru.
Echipa Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț, formată dintr-o femeie și un bărbat, au făcut verificări la o fabrică de mobilă din Pildești, comuna Cordun. Trei persoane munceau la acel moment, iar inspectorii au vrut să completeze niște documente, moment în care patronul fabricii a sărit cu toporul asupra funcționarilor. ”Atacul a avut loc în incinta fabricii, în jurul orei 11, după ce echipa de control s-a legitimiat și i-a adus la cunoștință unuia dintre administratori că cei trei salariaţi care prestau activitate vor trebui să completeze fişe de identificare. În acel moment, administratorul societății i-a atacat pe inspectori cu drujba în funcțiune, a luat apoi toporul și a atacat-o pe doamna inspector. Colegii au reușit să iasă din sediul unității și au mers direct la postul de poliție. Eu eram în zonă, coordonam acțiunea de control. S-a depus plângere penală în acest caz, pentru ultraj. Au mai fost incidente, de-a lungul anilor, dar așa ceva niciodată!”, a declarat Ioan Popescu, șeful ITM Neamț.
Firma va fi amendată pentru împiedicarea derulării controlului, cuantumul prevăzut de lege fiind între 5.000 lei și 10.000 lei. Astăzi, 20 iunie, să va stabili exact suma.
ITM Neamț derula o acțiune de control cu două echipe, în zona Piatra Neamț și Roman, în cadrul campaniei naționale ”O zi pe săptămână”, împotriva muncii nedeclarate. Șeful ITM Neamț a sesizat, astăzi, Inspecția Muncii și Prefectura Neamț. (C.I.)