Posteritatea profesorului, istoricului, publicistului şi prozatorului Dumitru Almaş (n. 19 octombrie 1908, Negreşti, judeţul Neamţ – m. 12 martie 1995, Bucureşti) nu este aşa cum au intuit unii dintre contemporanii săi, pe măsura meritelor acestui cărturar profund implicat în viaţa cetăţii. Dascăl cu har, istoric meticulos, publicist convingător şi, mai ales, naratolog înzestrat cu talent, Dumitru Almaş este autorul câtorva cărţi de evocare a unor momente însemnate din istoria naţională şi europeană. După o sumă apreciabilă de introspecţii, evaluări şi reevaluări a fenomenului istoric românesc, prozatorul Dumitru Almaş şi-a găsit o nişă pe care a uzitat-o, cu o aleasă pricepere, în cărţile sale de evocare a vremurilor de altădată. În epistola trimisă universitarului şi savantului arheolog Ioan Andrieşescu (1888-1944), care i-a fost şi profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, Dumitru Almaş se confesează, cu francheţe, manifestând admiraţie şi preţuire absolută faţă de inclasabilul dascăl şi specialist în protoistorie. În această epistolă, inedită până acum, aflăm, pentru întâia oară, că prozatorul din ţinutul Neamţului şi-a luat ca pseudonim numele satului Almaş (1), situat nu departe de locul naşterii sale.
27 ianuarie 1940
Mult stimate domnule profesor,
O concentrare pe zonă de mai bine de o jumătate de an, mă împiedică de a veni să vă prezint personal această cea dintâi lucrare literară mai temeinică a mea.
Rândurile de faţă pe care, din pricina pomenită mai sus, nu le pot însemna ca dedicaţie chiar pe volum, aş dori să fie un respectuos omagiu şi un prinos de adâncă recunoştinţă pentru iubitul meu profesor, care m-a învăţat să descifrez umbrele trecutului şi să-i reconstitui chipul, chiar şi numai după cele mai sărace rămăşiţe şi izvoare, nemăcinate şi nesecate de vreme. Dacă în cartea mea-i prea multă fantezie, vă rog să mă iertaţi – sunt un literat, căruia adevărul istoric i-a servit mai mult ca pretext. Îmi amintesc cu multă plăcere de convorbirile avute cu d[umnea]voastră asupra acestui fel de literatură, în una din serile petrecute împreună la Oinac (2). Poate atunci am primit şi primul imbold. Aş vrea să fiu iarăşi un student care aşteaptă justele păreri ale profesorului asupra unei modeste lucrări de seminar. Şi să mă bucur, ca atunci, şi pentru laude şi pentru mustrări.
Respectuoase urări de sănătate de la al d[umnea]voastră fost elev, Dumitru Ailincăi, care a semnat acest Miron Costin (3) cu numele de Dumitru Almaş.
P.S.
Fac parte din Reg[imentul] 3 Gr[ăniceri] şi mă aflu cantonat într-un sat pe Prut. Dacă ar fi vremuri normale ar trebuie să fiu profesor la Pătârlagele. Acolo este şi soţia mea, iar adresa ei este şi a mea: Margareta Ailincăi‑Almaş, profesoară la Gimnaziul industrial de băieţi, Pătârlagele, jud[eţul] Buzău.
NOTE
Originalul acestei epistole, necunoscute, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Sat aparţinând comunei Gârcina, judeţul Neamţ.
2. De fapt, Oinacu, sat, reşedinţă a comunei, cu acelaşi nume, din judeţul Giurgiu.
3. Dumitru Almaş – Miron Costin. Volumul 1-2. [Bucureşti, Editura Naţionala S. Ciornei], 1939, 359 pagini (1) şi 299 pagini (2). Despre această carte s-au pronunţat, favorabil, Şerban Cioculescu – O viaţă romanţată în Revista Fundaţiilor Regale, 7, nr. 4, aprilie 1940, p. 150–155 şi Vintilă Horia – Dumitru Almaş – Miron Costin în Meşterul Manole, 2 nr. 1–3, ianuarie-martie 1940, p. 51‑52.
Nicolae SCURTU
