Biografia şi bibliografia prozatoarei, publicistei şi memorialistei Constanţa Marino-Moscu (n. 17 mai 1875, Filioara, jud. Neamţ – m. 20 septembrie 1940, Bucureşti) se cuvin a fi cercetate, cu rigoare, întrucât documentele de familie, corespondenţa sa, imensă, precum şi unele însemnări autobiografice pot modifica, în chip sensibil, profilul acestei scriitoare atât de puţin cunoscută chiar de specialişti. Impusă de G. Ibrăileanu în paginile revistei „Viaţa Românească”, unde a şi debutat, publicând, apoi, permanent, în „Sburătorul”, „Adevărul literar şi artistic” şi „Rampa”, se bucură de aprecierea lui E. Lovinescu şi G. Călinescu. Autoare a câtorva cărţi, „Ada Lazu” (1911), „Nataliţa” (1916), „Tulburea” (1922) şi „Făclii în noapte” (1930), Constanţa Marino-Moscu a stimulat interesul lui G. Topîrceanu, Hortensiei Papadat-Bengescu, Otiliei Cazimir şi Luciei Mantu pentru epica sa extrem de valoroasă, estetic vorbind, întrucât se constituie, de fapt, într‑un incitant jurnal al unei existenţe traumatizante. Epistolele sale, nepublicate, conţin note, precizări, mărturii şi comentarii privitoare la itinerariul fizic şi spiritual al prozatoarei, care, în casa din Mănăstirea Văratec, a scris unele dintre cele mai frumoase pagini din literatura română. Aici, în linişte şi singurătate, a scris şi trimis confraţilor săi un impresionant număr de epistole ce cuprind, unele dintre ele, autentice pagini de literatură. Relevantă e şi epistola trimisă prozatoarei Sandra Cotovu (1898–1987), una dintre prietenele sale cele mai apropiate şi, în acelaşi timp, confidentă.

Moscu_2

M[ănăsti]rea Văratec, 26 mai [1]939

Dragă prietenă, / Între primele scris[ori] exped[iate] de pe meleagurile acestea, una ţi-a fost adresată matale cu alte două pentru ai mei. Sunt, de atunci câteva zile, exact nouă, şi n-am primit de la mata nici o slovă. Am plecat, riscând mult, cu piciorul rănit, dar, aici, după vreo patru zile, rana s-a închis. Sunt bine şi f[oarte], f[oarte], f[oarte] mulţumită de viaţa mea de la Văratec. Linişte, tăcere, posibilitate mare de gândit, de citit şi scris. Acum plouă şi-i tare frig, aproape ca iarna, dar, sosind, am avut două zile frumoase. Odată cu scris[oarea] matale a plecat, una, pentru Didi (1) şi ea nu mi-a răspuns. Erau circulările pentru prietenii mei, ca să ştie cam pe unde sunt. Dacă voi fi tot atât de mulţumită şi-n bună dispoziţie, cum sunt de când am venit, n-am să mai pot ridica manuscrisele pe autobuz! Ce planuri, de vară, aţi făcut? Sinaia? Constanţa? Eu nu m-aş mişca de aici, pour tout l’or du monde (2). Lume puţină anunţată şi alte cereri vin greu. Pe mai târziu, o scrisoare à la mine, de un k[i]l[o]m[etru] şi un sfert. Acum sunt grăbită pentru că trece curierul să ia poşta. Te sărut, salutări doamnei Bădărău şi domnului Cotovu (3).

Constanţa Marino-Moscu, la maica Raisia Grigoruţ, / M[ănăsti]rea Văratec, jud[eţul] Neamţ. / [Am mai dat-o şi în scrisoarea precedentă]. [Doamnei Sandra Cotovu, Casa Wilson, Bulevardul Brătianu, nr. 25, Etajul 6, Bucureşti].

NOTE

* Originalul acestei epistole, necunoscute, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.

(1) Astfel era apelată de către prieteni poeta Otilia Cazimir, care afirma în evocarea Madam’ Tolstoi, publicată în Revista Fundaţiilor Regale, 8, nr. 1, 1 ianuarie 1941, p. 207-210, că „A fost, nu ştiu daca se ştie, prea era fină ca să bănuiască măcar, o foarte mare şi originală artistă a genului epistolar“.
(2) Pentru tot aurul din lume.
(3) Virgil Cotovu, inginer, specialist în marină, soţul prozatoarei Sandra Cotovu şi un foarte apropiat prieten al scriitorilor.

Nicolae SCURTU

Articolul precedentCELE MAI FRUMOASE POEZII ROMÂNEŞTI
Articolul următorARTĂ PLASTICĂ / LASCĂR VOREL – ARTISTUL (III)