Ancheta în cazul inginerului silvic de la Ocolul Târgu Neamț acuzat că a pretins 1.000 de lei pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu s-a încheiat iar procurorii au dispus trimiterea în judecată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ aduce la cunoştinţa publică faptul că prin rechizitoriul din data de 22.09.2023 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.G.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. și ped. de art.289 alin.1 Cod penal, constând în aceea că:
În data de 03.08.2023, inculpatul, în calitate de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Tg. Neamţ, a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de 1.000 lei, cu titlu de folos necuvenit, pentru a calcula volumul de masă lemnoasă la o valoare mai mică de 10 mc, material care a fost transportat în mod ilicit cu un ansamblu rutier, în vederea evitării confiscării mijlocului de transport, în temeiul art. 68 al. 2 ind. 1 din Legea nr. 46/2008. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Neamţ”, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Totul a început pe 2 august când polițiștii au oprit în trafic un camion ce transporta lemn, existând suspiciuni că este mai multă marfă decât cea din acte. Inginerul a pretins banii pentru a parafa faptul că partea excedentară e mai mică de 10 metri cubi, situație în care s-ar fi dispus confiscarea mașinii (amănunte aici). (G.S.)