0:00

Piatra Neamț se va înfrăți cu Santa Croce Camerina, orășel aflat în sudul Italiei, în regiunea Sicilia. Angajamentul de înfrățire a fost semnat astăzi, 28 iunie, de primarul Dragoș Chitic și omologul său Giovanni Barone, în cadrul primirii oficiale a delegațiilor orașelor înfrățite care participă la Zilele Orașului Piatra Neamț. Pasul următor în relațiile de înfrățire cu sicilienii va fi pregătirea unui acord care să fie aprobat de cele două consilii locale.

Înțelegerea de azi a stat sub ocrotirea Sf. Ioan Botezătorul, care nu este doar patronul spiritual al municipiului Piatra Neamț, ci și un sfânt extrem de popular în Sicilia, unde i s-au închinat numeroase biserici și catedrale. De altfel, aceasta a și fost tematica darurilor protocolare care au fost schimbate astăzi, la Piatra Neamț. Dragoș Chitic i-a înmânat primarului Giovanni Barone, între altele, o plachetă cu Turnul lui Ștefan cel Mare, iar, la rândul său, a primit o farfurie din argilă de Etna, care ilustrează o biserică medievală, închinată Sf. Ioan Botezătorul.

S-au schimbat cadouri de protocol și cu delegațiile orașelor înfrățite Orhei, Edineț și, desigur, Chișinău din Republica Moldova, Hliboca din Ucraina și Kiryat Malachi din Israel. S-au oferit oaspeților căni tradiționale, ștergare, plachete cu Turnul lui Ștefan și, evident, materiale de promovare a orașului. S-au primit, la fel, daruri simbolice, obiecte tradiționale, plus, surpriză din partea moldovenilor de peste Prut, bomboane ”Bucuria”.

Musafirii din străinătate vor rămâne la Piatra Neamț până la finalul Zilelor Orașului, care se încheie duminică seara. (D.O.)

FOTO: Primăria Piatra Neamț

 

Articolul precedentInundațiile au blocat Direcția de Sănătate Publică Neamț
Articolul următorPSD Neamț o susține pe Viorica Dăncilă la șefia partidului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.