Informaţie şi parfum de epocă în colecţia digitală a ziarului Avântul

biblioteca kirileanu varaColecţia unui important cotidian local din perioada interbelică, aflată în Fondul documentar „G. T. Kirileanu” a devenit, de curând, disponibilă şi în format on-line, pe site-ul www.bibgtkneamt.ro, la rubrica – biblioteca digitală/fotografii/colecţii.

Luând în considerare interesul crescut al utilizatorilor bibliotecii pentru această colecţie, corelat cu necesitatea protejării ei, soluţia cea mai potrivită a fost, ca şi în cazul altor publicaţii digitizarea ei. Astfel, cele 193 de numere ale publicaţiei, din perioada 1928-1939, vor putea fi consultate concomitent de un număr nelimitat de persoane, asigurându-se, în acelaşi timp, şi conservarea lor.

Preocuparea pentru digitizarea colecţiilor speciale este, de altfel, prezentă în majoritatea instituţiilor ce deţin asemenea publicaţii, iar la Piatra-Neamţ ea este pusă în practică din anul 2009, urmărindu-se ca, treptat, comoara de cărţi şi publicaţii periodice pe care cărturarul G. T. Kirileanu a dăruit-o bibliotecii oraşului Piatra-Neamţ să-şi afle mai lesne căutătorii şi să-i incite la cunoaştere, la reflecţie şi, de ce nu?… la acţiune.

Adrian Alui Gheorghe, directorul bibliotecii: „Un palier extrem de important al activităţii din bibliotecă îl reprezintă digitizarea colecţiilor, păstrarea memoriei culturale, redescoperirea identităţii culturale a unei epoci prea puţin cunoscute din spaţiul nemţean. Prin postarea acestora pe site-ul bibliotecii oferim publicului, de altfel numeros, care beneficiază de acest tip de interacţionare, posibilitatea de a regăsi atât informaţie, cât şi parfum de epocă. Pe lângă cele 193 de numere ale publicaţiei Avântul, puteţi accesa şi cele 41 de numere ale ziarului Ceahlăul, din perioada 1941 – 1943. De apreciat inventivitatea colegilor din compartimentul IT, care au realizat un scanner după o formulă proprie, ieftin şi eficient.” (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...