O excursie organizată de o biserică din judeţul Bacău, prin care 18 copii au ajuns pe masivul Ceahlău, supravegheaţi de un bărbat şi o femeie, care ar fi trebuit să le fie ghizi, putea să se transforme într-o tragedie dacă nu interveneau salvamontiştii nemţeni.

Grupul a plecat ieri dimineaţă, 23 august, din Izvorul Muntelui, pe traseul Lutul Roşu şi după câteva zeci de minute s-au abătut de la traseu ajungând în sălbăticie. Au rătăcit mai bine de trei ore şi jumătate până ce au ajuns între pereţi stâncoşi şi nu mai aveau unde înainta. Abia atunci au apelat la 112 cerând ajutorul.

Foto: Salvamont Neamț

“Vroiau să-i ducă pe copii pe Vârful Toaca, dar s-a văzut curând care sunt performanţele lor de ghizi, cu ghilimele de rigoare. Au ieşit de pe unul dintre cele mai bine marcate trasee, Lutul Roşu şi au mers şi au mers, au continuat trei ore şi jumătate prin sălbăticie, fără să-şi facă niciun fel de probleme pentru siguranţa copiilor şi a lor. Fără echipament, încălţaţi cum erau încălţaţi, fără mâncare. Nu ştiu, îi tâmpeşte internetul, că erau foarte veseli când am ajuns la ei, râdeau. Şi ne-au zis să vedem partea pozitivă a lucrurilor, că au petrecut câteva ore în natură. Şi într-o astfel de situaţie vin şi întreb: care este diferenţa între un drogat care iese pe şosea şi omoară oameni şi aceşti indivizi care duc atâţia copii într-o zonă sălbatică, pe munte? Vă spun eu, nicio diferenţă! Să mergi ore în şir prin sălbăticie fără să-ţi faci niciun fel de probleme şi să ceri ajutorul doar când nu mai ai cum înainta, din cauza pereţilor de stâncă? Au trecut printr-un canion de stâncă, au trecut pe lângă cruci ale unor oameni care au murit acolo…”, a spus Raul Papalicef, foarte supărat pe nepăsarea şi inconştienţa adulţilor.

Două echipe de salvamontişti, formată din şase salvamontişti cu experienţă, au intervenit, reuşind cu greu să-I localizeze, pentru că ghizii nu ştiau unde se află şi au reuşit să-i aducă pe poteca marcată şi apoi spre Izvorul Muntelui, de unde au plecat către casă.

Angela Croitoru

Articolul precedentFurtuna a făcut probleme pe Valea Muntelui
Articolul următorPrimele rezultate la BAC-ul de toamnă. Unul din trei candidați din regiunea Nord Est a reușit să promoveze
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.