Raport favorabil la Prefectură

Corpul de Control din cadrul Ministerul Afacerilor Interne care a efectuat verificări la Prefectura Neamț în perioada 4-8 noiembrie 2013 a finalizat raportul ce se întocmește în astfel de situații. Comisia de control s-a aflat la Piatra Neamț pentru a vedea dacă au fost puse în aplicare măsurile dispuse în urma unui control asemănător realizat în luna martie a anului trecut. Astfel, cei din MAI au constatat că din cele 77 de măsuri dispuse în luna martie 71 au fost realizate integral, 2 au fost îndeplinite parțial, 1 este în curs de realizare, iar trei nu sunt realizate din lipsa mijloacelor financiare.

Potrivit raportului corpului de Control din cadrul MAI se poate concluziona că managementul aplicat de prefect la nivelul instituției a creat un climat de ordine și disciplină în rândul funcționarilor publici de conducere și execuție care a condus la eficientizarea activității și la asigurarea aplicării și respectării legislației la nivelul județului Neamț. Comisia de control a recomandat însă Instituției Prefectului să acorde o atenție deosebită mutării sediului serviciilor de înmatriculări și permise mai ales că din luna noiembrie a anului trecut Serviciul Pașapoarte funcționează în noul sediu din strada Alexandru cel Bun, sediu unde ar fi trebuit să funcționeze și celelalte două servicii.

”În 2014 expiră termenul de dare în folosință gratuită a suprafețelor din complexul tip Mall, iar prelungirea utilizării spațiilor din această locație pentru Serviciul Public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Neamț nu mai reprezintă o soluție optimă”, se arată în raportul semnat de șeful comisiei de control, chestorul de poliție dr. Constantin Manoloiu. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...