0:00

Instituția Prefectului județul Neamț continuă demersul inițiat de prefectul George Lazăr de a centraliza toate datele cu privire la cei 1.500 de aleși locali de pe teritoriul județului. Subprefectul Vlad Angheluță spune că săptămâna aceasta toate datele cu privire la posibilele incompatibilități sau posibile situații de conflicte de interese vor fi centralizate la compartimentul de specialitate din cadrul Prefecturii, iar mai apoi se va stabili dacă vor fi cerute și alte informații, mai departe, de la Registrul Comerțului, pentru a se vedea dacă unii aleși locali dețin sau administrează societăți comerciale, statut care vine în contradicție cu cel de ales local.

”Săptămâna aceasta se centralizează datele pentru ca mai apoi să se facă solicitări către ONRC. Totodată în ceea ce îi privește pe aleșii locali în cazul cărora s-au constatat situații de incompabilitate, s-a făcut o adresă către Agenția Națională de Integritate, fără a face nominalizări, și s-a solicitat un punct de vedere cu privire la modul de aplicare al legii în domeniul incompatibilității privitoare la aleșii locali”, a precizat subprefectul Vlad Angheluță.

Răspunsul la adresa trimisă de Prefectura Neamț către ANI ar trebui să ajungă în maxim 30 de zile de la depunerea ei, de pe 14 ianuarie. Până atunci aleșii locali care se știu cu musca pe căciulă vor trebui să aștepte răspuns de la București pentru a li se confirma dacă sunt sau nu incompatibili cu funcțiile deținute. (I.C.)

Articolul precedentInterviu cu poetul Cezar Ţucu la 63 de ani
Articolul următorLapte praf, de luna viitoare

2 COMENTARII

  1. dar despre directorii executivi care sunt incompatibili sau in conflict de interese nu ii vedeti?!! Sau poate unii sunt inca tinuti pe functii pt banii dati la partid sau pt purcelusii de lapte dusi la cabana inainte de revelion!! Nu este asa dle prifect?!

Comentariile sunt închise.