Închisoare cu executare și daune de 120.000 euro pentru un accident mortal

Închisoare cu executare și daune de 120.000 euro pentru un accident mortalUn bărbat de 38 de ani, din localitatea Plăieșu, comuna Timișești, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, cu executare, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și a ucis un bărbat care circula pe marginea drumului. Decizia a devenit definitivă pe 5 iunie, dată la care mandatul a fost pus în executare de polițiști, bărbatul fiind încarcerat în Penitenciarul Bacău. Pe lângă sancțiunea cu executare, el trebuie să achite către rudele victimei daune morale și materiale care depășesc 120.000 de euro, plata căzând însă în sarcina asiguratorului la care șoferul avea mașina asigurată. La toate acestea se mai adaugă o prestație periodică lunară către cele două fiice ale victimei până la data la care vor deveni majore.

Fapta a avut loc pe 23 decembrie 2022 când acuzatul a băut la serviciu, apoi s-a urcat în mașină și a plecat spre casă. În jurul orei 17:25, pe timp de noapte, în localitatea Timișești, a lovit un bărbat care mergea pe lângă bicicletă, pe marginea carosabilului, pe același sens cu mașina. În urma impactului violent, corpul victimei a fost proiectat la circa 27 de metri, bărbatul suferind leziuni în urma cărora a decedat la scurt timp.

Cercetările au stabilit că atât victima cât și șoferul erau sub influența alcoolului. Deși biciclistul avea vestă reflectorizantă, el nu circula pe acostament, deși exista. În plus, avea obligația să meargă pe partea stângă a drumului, pe partea sa de mers, însă el era pe dreapta. În aceste condiții s-a reținut culpa comună a șoferului și a pietonului, în proporție de 50% fiecare. Astfel și daunele acordate de instanță au fost mai mici, deoarece inițial familia celui decedat se constituise parte civilă în procesul penal cu sume mai mari.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Foto-video. „Alege viața!” – Simularea unui accident cu victimă motociclist

În cadrul campaniei de conștientizare "Alege viața", desfășurat duminică, 14 iunie 2026, la Piatra-Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț împreună cu reprezentanți ai cluburilor moto din județul Neamț au prezentat, pe șoseaua de vizavi de parcul central, o simulare a unui accident de circulație cu o victimă motociclist.

Autostrada Moldovei A7. Lotul 2 Trifești – Gherăești a ajuns la jumătatea execuției

Vești bune pentru nemțeni de pe șantierul Autostrăzii Moldovei...

FOTO. Pregătiri pentru evenimentul Alege Viață la Piatra Neamț

Astăzi, 14 iunie, în centrul municipiului Piatra Neamț se...

Adrian Veștea, noul premier desemnat după retragerea lui Tomac

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea ca...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...