Copil de 14 ani oprit în trafic după ce a luat la plimbare mașina părinților, fără știrea lor

Un incident neobișnuit a avut loc la data de 6 iunie, în localitatea Cordun, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au oprit pentru control un autoturism condus de un minor în vârstă de doar 14 ani.

Autoturismul se deplasa „sinuos” (conform comunicatului dat de IPJ Neamț), ceea ce a atras atenția forțelor de ordine. După oprirea vehiculului, polițiștii au constatat cu surprindere că la volan se afla un minor din municipiul Roman.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că tânărul luase autoturismul aparținând tatălui său fără știrea acestuia.

„Minorul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, potrivit IPJ Neamț.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora