VIDEO. FOTO. Dan Gârleanu, luptător SAS – ghid pentru ascensiunea pe Kilimanjaro

Un succes remarcabil pentru agentul șef principal de poliție, Dan Gârleanu, a fost marcat în expediția pentru atingerea vârfului Uhuru Peak (5895 m), de pe Muntele Kilimanjaro-Tanzania. Acesta a fost ghid pentru grupul de temerari români care au fost în această expediție în perioada 25-30 mai.

Polițistul băcăuan s-a alăturat echipei de 23 de români care au participat la această expediție montană și i-a condus, în siguranță, către succes.

“Cu o experiență de zeci de ani în expediții montane, polițistul, a făcut parte din echipa de ghizi care au condus grupul de români către culmile Africii.

Nici măcar răul de altitudine nu l-a împiedicat pe colegul nostru în ascensiunea către cel mai înalt vârf de pe continentul african.

Deși a fost un drum anevoios, toți cei 23 de participanți români au depășit cota de 5500 m altitudine.

Pregătirea fizică temeinică a agentului șef principal de poliție, Gârleanu Dan din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, profesionalismul și determinarea sa, i-au încununat reușita și de această dată, fiind un model demn de urmat”, precizează IPJ Bacău.

O experiență deosebită, plină de riscuri asumate, cu care te întâlnești o dată în viață a avut un final fericit prin grija acestui luptător SAS.

“Ascensiunea prin care treci prin cele 4 anotimpuri, din junglă până la zona de ghețar, dar și experiența culturală alături de grupul din România sunt amintiri permanente. Hakuna Matata (Nu e nicio problemă – traducere) și Pole, Pole sunt principii care m-au făcut să văd muntele și chiar viața cu alți ochi”, a declarat agent șef principal de poliție Dan Gârleanu.

Angela Croitoru

VIDEO / FOTO: IPJ Bacău

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...