pietricica turism

În vacanţa de vară, copiii pot deveni vulnerabili în faţa diferitelor tipuri de infracțiuni, din cauza faptului că îşi petrec mai mult timp liber fără supravegherea părinţilor sau a cadrelor didactice, frecventează zone de agrement, cluburi, sau merg în tabere şi excursii. Pentru ca cei mici să aibă o vacanţă în siguranţă, fără evenimente neplăcute, ofițerul de prevenire împreună poliţişti din cadrul Biroului Rutier Neamț, în perioada 11-14.06.2018 au fost prezenți în rândul copiilor din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 8, Liceului Tehnologic ”Spiru Haret” și Centrului Social pentru Incluziune Socială ”Alexandru Roșca” din municipiul Piatra Neamț, cu recomandări utile și jocuri distractive, pentru prevenirea victimizării, dar și a implicării  acestora în comiterea de fapte antisociale.

Ca de fiecare dată, cei mici s-au bucurat de ”covorașul fermecat” pe care au simulat cum trebuie să traverseze strada în siguranță. De asemenea le-au fost explicate de către polițiști semnele și indicatoarele rutiere, sub forma unor poezii care au fost recitate cu ușurință de cei mici. A fost promovat numărul unic de urgență 112 și clarificat copiilor ce înseamnă o urgență, dar și numărul unic european 116000 care este utilizat în cazul disparițiilor de minori. Pe toată perioada vacanței de vară, ofițerul de prevenire în colaborare cu polițiștii rutieri şi de la ordine publică vor implementa la nivelul județului Neamț Campania ”Vacanță în siguranță!”, desfăşurând  în zonele frecventate de copii, activităţi informativ-preventive  pe diverse paliere: siguranţă rutieră, dispariţii de minori, delincvenţă juvenilă, modalităţi de autoprotecţie în diverse situaţii de risc, siguranţa pe internet, trafic de persoane, consum de substanțe interzise.         

Dacă sunteţi singuri acasă:

  • Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun că sunt trimişi de părinţii voştri;
  • Nu spuneţi persoanelor străine care sună la telefon că sunteţi singuri acasă;
  • Sunaţi/mergeţi la un vecin de încredere în cazul în care vă este frică, vă simțiţi amenințați sau aveţi o urgență.
  • În caz de nevoie sunaţi-vă părinţii, rudele sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

Atunci când intraţi pe Internet:

  • Nu intraţi pe site-uri nepotrivite pentru vârsta voastră;
  • Nu deschideți email-uri, fișiere, pagini Web pe care le primiți de la persoane pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere. De asemenea, nu instalați programe pe care nu le cunoașteți;
  • Nu dați parola nimănui, cu excepția părinților sau a tutorilor;
  • Nu daţi niciodată date personale (nume, adresa) sau fotografia celor cu care corespondaţi pe Internet. Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoașteţi doar de pe Internet;
  • Niciodată nu achiziționați produse de pe internet fără știrea sau încuviințarea părinților;

Dacă ieşiţi la joacă:

  • Înainte de a pleca undeva cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi;
  • Nu afişaţi la vedere cheia de la intrare în locuinţă, bani, bijuterii sau telefonul mobil;
  • Strada este periculoasă! Găsiţi alte locuri de joacă şi staţi departe de stradă;
  • Nu discutaţi cu persoane străine despre voi, cum vă cheamă, unde locuiţi;
  • Nu plecaţi niciodată cu persoane străine, chiar dacă vă promit ca vă vor da bani sau un cadou;
  • Nu vă apropiaţi şi nu urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute;
  • Dacă un copil mai mare sau adult se poartă urât cu voi, vă vorbeşte urât sau vă ameninţă cereţi imediat ajutor de la cei din jur, chiar dacă nu îi cunoaşteți;

Atunci când plecaţi cu părinţii/rudele în vacanţă:

  • În locuri aglomerate, nu vă îndepărtaţi de părinţi/rude;
  • Cereţi întotdeauna voie atunci când plecaţi undeva;
  • Asigurați-vă că știţi numele, numărul de telefon al părinților/rudelor și numele hotelului în care staţi;

În spaţiile de cazare:

  • Nu permiteţi persoanelor cunoscute ocazional accesul în cameră.
  • Nu stabiliţi relaţii de prietenie cu orice persoană care pare sociabilă! De cele mai multe ori, infractorii pozează în persoane „binevoitoare” care vor să vă ajute.
  • La plecarea din cameră ori pe timpul nopţii, asiguraţi atât uşa de acces în cameră, cât şi uşa de la balcon şi ferestrele!

La munte:

  • Nu vă aventuraţi pe trasee montane nemarcate sau cu grad ridicat de periculozitate, mai ales dacă  nu aveţi echipamentul necesar!
  • Nu vă îndepărtaţi de grupul din care faceţi parte, riscaţi să vă rătăciţi! Anunţaţi familia unde vreţi să mergeţi şi când vreţi să vă întoarceţi!

Pe plajă:

  • Solicitaţi, ori de câte ori este nevoie, sprijinul poliţiştilor  pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în staţiunile de pe litoral!
  • Supravegheaţi-vă în permanenţă bunurile, mai ales în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun.

Pentru o călătorie în siguranţă cu trenul și alte mijloace de transport în comun:

  •  Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp;
  • Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele persoanelor necunoscute;
  • La plata biletelor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o deţineţi asupra voastră. (ZCH NEWS)