Specialiștii din cadrul ISU Neamț au stabilit că incendiul care a distrus o garsonieră dintr-un bloc din Săvinești și a afectat alte 4 locuințe a fost provocat de un scurtcircuit electric. Evenimentul nedorit a avut loc pe 19 octombrie, în jurul orei 18:21, la un bloc de pe strada Tineretului, în comuna Săvinești. Aproximativ 20 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție, iar alte 7 persoane, între care și un minor, au fost evacuate de pompieri. Focul a mistuit mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile și documente, din garsoniera de la primul etaj în care s-a produs incendiul. S-a deteriorat o ușă, conductele de apă și cablurile electrice din altă garsonieră învecinată. Din cauza fumului și a temperaturii ridicate au mai fost afectate și alte 3 garsoniere. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, dar pagubele materiale sunt însemnate (amănunte aici). (G.S.)