Incendiu provocat cu intenţie! „Victime”: două vaci şi un porc!

incendiu grajdUn incendiu de proporţii a izbucnit, duminică (30 august) seara, în gospodăria unui bărbat de 34 de ani din Ruginoasa. Un vecin a văzut focul şi a sunat la 112, iar la locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Roman. Când au ajuns la gospodăria bărbatului, militarii au constatat că ardeau două grajduri (unul amenajat într-o casă bătrânească) şi o fânărie, iar două locuinţe vecine erau în pericol de a se aprinde.

„Într-unul din cele două grajduri, au rămas captive două vite şi un porc, pe care proprietarul şi un vecin nu au putut să le salveze”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

“Pompierii au localizat şi lichidat incendiul după acţiuni ce au durat aproximativ două ore. Pe timpul operaţiunilor, comandantul acţiunii a observat că proprietarul prezenta arsuri de gradul II la nivelul antebraţului stâng şi la nivelul feţei şi a solicitat ca un echipaj medical să se deplaseze la locul incendiului. Echipajul SAJ a acordat bărbatului, în vârstă de 34 de ani, îngrijiri medicale, iar acesta a refuzat transportul la spital”.

Cele două grajduri, unul de 70 mp, iar celălalt de 60 mp, fânăria – în suprafaţă de 50 mp, 5 tone de fân şi paie şi animalele au ars. După ce-au lichidat incendiul, pompierii au stabilit că focul a fost pus cu intenţie la acoperişul fostei case bătrâneşti, transformată în grajd. Urmează ca poliţiştii să deschidă o anchetă şi să stabilească cine este persoana care a provocat incendiul. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...