Incendiu de amploare la Rediu, doi bărbaţi răniţi

Un incendiu violent a cuprins o gospodărie din Socea, comuna Rediu, astăzi, 5 mai, focul pornind de la un grajd, în care se afla un tractor, şi extinzându-se apoi la casă. Pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor au intervenit două echipaje de pompieri militari şi voluntarii din Roznov şi Cîndeşti, cu câte o autospecială.

Proprietarul gospodăriei, în vârstă de 42 de ani, a suferit un traumatism şi o tăietură la braţ şi a primit îngrijiri de la paramedicii de pe ambulanţa SMURD, iar un alt bărbat, în vârstă de 53 de ani, a suferit arsuri pe faţă, pe braţe şi pe piept.

Simultan cu intervenţia de la Rediu, alte echipaje de pompieri au plecat la Tazlău, unde ardea în totalitate acoperişul unei case. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...