Încă o premieră națională: Numai felul II pentru bolnavi la Spitalul Județean Neamț

Marți, 1 mai, n-a fost numai ziua Muncii, ci și a șaptea zi de când bolnavii internați la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au primit, la prânz, singura masă caldă pe zi și aceea constând doar în felul II. Același pentru toată lumea. Fără vreo zeamă care să le țină de cald, fără să se țină cont de particularitățile de regim alimentar impuse de afecțiunile lor.

N-am văzut, de săptămâna trecută, de când sunt internată, decât felul doi la amiază. A mai fost pulpă de pui cu orez, tocăniță cu carne de pui – cam așa, dar fără ciorbă, doar un singur fel. Dimineața aduce ceai cu pâine și gem, un pic de unt, seara am mai văzut salam sau cremvurști, brânză. Eu nu prea mănânc de aici, n-am voie orice, că țin regim, și-mi aduce de-acasă”, ne-a spus o pacientă, care se plimba prin curtea spitalului, bucurându-se de soare.

Alte două femei, în pijamale, care stăteau pe o bancă, la umbră, în părculețul spitalului, își amintesc de un fel de paste cu ceapă prăjită și carne cu sos, dar ”N-aș putea să vă spun exact ce mâncare aduce în spital, fiindcă mie-mi aduce de-acasă”. Toți pacienții cu care am stat de vorbă au spus despre același meniu: dimineața ceai cu pâine, gem și unt, seara cremvurști, brânză, la amiază doar felul doi.

Printre ambulanțele care urcau spre Unitatea de Primire a Urgențelor, cam la un sfert de oră interval, mai apărea din când în când și câte o mașină de la firmă de catering. Sacoșele cu mâncare erau lăsate fie la spitalul vechi, fie personalului din UPU. Singurul chioșc deschis în curtea spitalului astăzi era cel care pregătește gustări calde și unde nu mai era coadă, fiindcă, pe la ora 12.30, deja nu mai avea decât un singur fel și câteva gustări comandate de dimineață de medicii de gardă. Cei care veneau să-i viziteze pe cei internați coborau și urcau dealul încă o dată, întorcându-se încărcați cu mâncare. Nimeni nu intra în spital cu mâna goală.

Reparațiile la bucătăria spitalului, începute miercurea trecută, durează, conform contractului, o lună de zile. Conform conducerii spitalului, constructorul a promis că termină reparațiile în mai puțin de o lună. Până atunci, rămâne cum s-a stabilit aici sau chiar mai puțin de atât. Prânzul bolnavilor e pregătit la cantinele centrelor de plasament ”Elena Doamna” și ”Ion Creangă”, după ce Consiliul Județean a găsit soluția mai puțin costisitoare. Spitalul plătește doar transportul marmitelor cu mâncare de la Școlile Normale la spital. Transportul hranei a fost câștigat de Fundația ”Împreună pentru Solidaritate Socială”, singurul participant la licitație. Iar contractul a fost încheiat pe 15 zile calendaristice și expiră peste o săptămână. Acuma, pacienții ar trebui să se bucure că primesc măcar jumătate din singura masă caldă pe zi oferită de spital, față de meniul care cuprindea, doar pentru masa de prânz, șapte feluri (detalii aici). Asta pentru că recenta declarație a conducerii spitalului, de luni, 30 aprilie, dă de înțeles că lucrările de reparații la bucătărie ar putea dura ceva mai mult decât s-a estimat. (C.I.)

GALERIE FOTO

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

84 de sancțiuni aplicate în urma unei acțiuni pe DN 2

Polițiștii nemțeni au desfășurat astăzi, 14 august, în intervalul...

Video-Foto. Cupa Comunei Vânători-Neamț la șah

Aproximativ 40 de copii au participat astăzi la cea...

Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău

Lucrările la Autostrada A7 Bacău-Pașcani – cunoscută drept Autostrada...

Week-end cu vreme frumoasă. Cer senin, căldură suportabilă pentru pelerinii de la Paltin – Petru Vodă!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pe...