Realizări autohtone: Autostrada sub formă de petiţie online!

suceava autostrada nordului petitieÎncă o autostradă „trăieşte” pe plaiurile mioritice sub formă de… petiţie online. Şi doar atât…

Este vorba de traseul Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, căruia i-ar prinde bine o arteră pe mai multe benzi, ca şi în alte locuri din Moldova, de altfel. Motivele sunt cele cunoscute: poziționarea pe harta Europei, dezvoltarea economică, turism, etc.

Deocamdată şi această autostradă, ca şi mai celebra Iaşi – Târgu Mureş, se află tot  în faza de „ar fi nevoie să”, „am vrea să…”. Numai să nu rămână aşa!

Iniţiativa petiţiei aparţine Partidului Verde Suceava: „Acest lucru ar poziţiona economic pe harta Europei judeţul Suceava. (…) Din ceea ce cunoaştem noi, mulţi dintre investitorii străini fug de judeţul Suceava tocmai din motivul că nu avem o infrastructură solidă. După finalizarea autostrăzii Satu Mare – Suceava, suntem convinşi că, într-un timp destul de scurt, alta va fi situaţia economică a judeţului Suceava”, afirmă iniţiatorii petiţiei, prin vocea preşedintelui Dan Acibotăriţă.

Deocamdată, de la data lansării petiţiei, în primăvara lui 2015, nu s-a mai întâmplat nimic. Ceea ce era de demonstrat! (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Foto-video. „Alege viața!” – Simularea unui accident cu victimă motociclist

În cadrul campaniei de conștientizare "Alege viața", desfășurat duminică, 14 iunie 2026, la Piatra-Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț împreună cu reprezentanți ai cluburilor moto din județul Neamț au prezentat, pe șoseaua de vizavi de parcul central, o simulare a unui accident de circulație cu o victimă motociclist.

Autostrada Moldovei A7. Lotul 2 Trifești – Gherăești a ajuns la jumătatea execuției

Vești bune pentru nemțeni de pe șantierul Autostrăzii Moldovei...

FOTO. Pregătiri pentru evenimentul Alege Viață la Piatra Neamț

Astăzi, 14 iunie, în centrul municipiului Piatra Neamț se...

Adrian Veștea, noul premier desemnat după retragerea lui Tomac

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea ca...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...