0:00

Înaintări în grad la jandarmi şi pompieri, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Joi, 1 august, 2 ofiţeri şi 48 subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Petrodava Neamț, precum și 70 de jandarmi, 2 ofițeri și 68 de subofițeri ai Inspectoratului de Jandarmi Neamț au fost înaintați în grad în conformitate cu prevederile Statutului Cadrelor Militare. Cele două ceremonii au fost organizate separat, fiecare la sediul său, iar la ISU Neamț a fost prezent și prefectul George Lazăr. Oficialul a salutat cadrele prezente și a înmânat ordinele de înaintare în grad. Ceremonia a fost precedată de o slujbă religioasă și s-a încheiat cu o scurtă defilare a pompierilor nemțeni.

”Gradul este un drept al fiecărui militar și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de militar. Înaintarea în grad reprezintă, pentru orice militar, o confirmare a îndeplinirii misiunilor ce i-au fost încredințate, o dovadă a competenței profesionale, precum și a conduitei sale. Ceremonia de astăzi este un motiv de mândrie și de bucurie pentru unitatea noastră”, a spus col. Ioan Nițică, inspector șef ISU Neamț, în cuvântarea ținută în deschiderea ceremoniei.

„Vreau să îi felicit pe cei ce sunt înaintați astăzi în grad, dar și întregul personal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Petrodava, pentru devotamentul și modul profesionist în care vă îndepliniți misiunile în slujba comunității. De-a lungul timpului, în condiții dintre cele mai grele: descarcerări, stingerea incendiilor, asanarea muniţiilor neexplodate, situații deosebit de dificile cauzate de fenomenele meteo extreme, ați acționat cu curaj, profesionalism și dăruire, punând viețile celorlalți mai presus de propriile vieți. Sunteți un colectiv puternic, lucrați foarte bine în echipă și acest lucru nu poate decât să mă bucure pentru că am certitudinea că puteți gestiona cu succes orice fel de situație cu aceeași seriozitate. Pentru modul cum v-aţi făcut datoria, vă mulţumesc şi vă asigur de tot sprijinul meu”, a declarat prefectul George Lazăr.

În cadrul ceremoniei de înaintare în grad de la IJJ Neamț ordinele au fost înmânate de inspectorul șef col. Sorin Gherman, care a menționat, într-un comunicat de presă că ”acest moment vine ca urmare a muncii pe care aţi depus-o în ultimii ani, vă felicit pentru noile grade, să faceţi onoare hainei militare şi să vă faceţi datoria cât mai bine la locul de muncă”. (I.CĂLIN)

Articolul precedentVictime ale temniţelor comuniste, din Neamţ (IX)
Articolul următorLucrări sistate la Apa Serv Târgu Neamț