0:00

În grija statului: alocaţiile pentru susţinerea familiei s-ar putea dubla. Nu au mai fost actualizate de 7 ani!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn proiect legislativ, adoptat tacit de Senat anul trecut şi ajuns la Camera Deputaţilor, camera decizională, prevede dublarea ajutorului financiar ce se acordă familiilor cu venituri mici şi cu copii, dar şi a numărului beneficiarilor. Proiectul ar trebui să fie discutat după vacanţa parlamentară.

Expunerea de motive a proiectului, arată că principalul cauză pentru care această inițiativă parlamentară este necesară este criza demografică prin care trece țara noastră. Documentul arată că raportarea alocaţiei la indicatorul de referinţă (ISR) a determinat o „valoare a alocaţiei pentru susţinerea familiei cu o valoare extrem de mică”. În condiţiile în care venitul net mediu lunar a crescut de la an la an, în ultimii 7 ani şi numărul beneficiarilor s-a redus de asemenea, de unde necesitatea de a majora cu 100% limitele eligibilităţii beneficiarilor.

Familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie de până la  420,4 lei (față de 210,2 lei, acum), vor primi următoarele valori majorate ale alocației:

  • 172,36 lei pentru familia cu un copil – față de 86,18 lei;
  • 344,73 lei pentru familia cu doi copii – față de 172,36 lei;
  • 517,1 lei pentru familia cu trei copii – față de 258,55 lei;
  • 689,46 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 344,73 lei.

De acest tip de alocație vor beneficia și familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie între 420,4 și 840,8 lei:

  • 157,65 lei pentru familia cu un copil – față de 78,83 lei;
  • 315,3 lei pentru familia cu un copii – față de 157,65 lei;
  • 472,95 lei pentru familia cu doi copii – față de 236,48 lei;
  • 630,6 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 315,3 lei.

Și familiile monoparentale, persoanele singure (necăsătorite, văduve, divorțate etc.) cu un venit net mediu lunar pe de până la 420,4 lei (față de 210,2 lei, acum), vor putea primi o alocație de:

  • 224,91 lei pentru familia cu un copil – față de 112,46 lei în prezent;
  • 449,83 lei pentru familia cu doi copii – față de 224,91 lei;
  • 674,74 lei pentru familia cu trei copii – față de 337,37 lei;
  • 899,66 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 449,83 lei.

Familiile monoparentale cu un venit net lunar între 420,4 și 840,8 lei vor primi o alocație de:

  • 214,4 lei pentru familia cu un copil – față de 107,2 lei;
  • 428,81 lei pentru familia cu doi copii – față de 214,4 lei;
  • 643,21 lei pentru familia cu trei copii – față de 321,61 lei;
  • 857,62 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 428,81 lei.

Începând din 2016, plata alocației de susținere a familiei nu mai este condiţionată de plata taxelor şi impozitelor locale. Anul acesta valoarea ISR este de 525,5 lei.

Pentru a intra în aplicare, proiectul de lege trebuie adoptat de Camera Deputaţilor, promulgat de preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial.

Angela Croitoru

Articolul precedentTurist în criză cardiacă salvat la limită din masivul Ceahlău: elicopterul SMURD s-a întors din drum în urma unei probleme tehnice
Articolul următorO nouă emisiune de titluri de stat: dobânda poate ajunge la 7,2%
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.