0:00

* Prof. Gheorghe Dumitreasa: „Tătaru este un mare talent, face cinste liceului, orașului și țării. Să te primească americanii în academia cu oameni de știință, la vârsta asta, e mare lucru. La noi trebuie să îmbătrânești ca să intri în academie”

În compania a 250 de laureați ai Premiului Nobel / Pietreanul Daniel Tătaru, academician în SUA, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Anunțul oficial a fost făcut de Academia Americană de Arte și Științe pe 23 aprilie, la sediul din Cambridge, Massachusetts. Printre cei 204 noi membri admiși în acest an se numără și Daniel Tătaru, profesor de matematică la Universitatea Berkeley din California. Seria de noi membri cuprinde savanți, oameni de știință, scritori, artiști, lideri din societatea civilă, din sectorul corporatist, filantropi etc. Printre ei, Dan Shechtman, câștigător al Premiului Nobel pentru Chimie în 2011, astrofizicianul Neta A. Bahcall, Anthony Zee, fizician lider în teoria particulelor, George W. Breslauer, nume de referință în studiile sovietice și post-sovietice, Michael Greenstone, fost economist-șef al Consiliului de consultanți economici ai președintelui Obama, dar și actorul Al Pacino. Au fost aleși și 16 membri de onoare din Australia, Canada, Franța, Germania, Ghana, Israel, Marea Britanie, Mexic, Spania și Ungaria. Ceremonia oficială de primire va fi organizată pe 11 octombrie, la sediul academiei.

Academia Americană de Arte și Științe a fost fondată pe 4 mai 1780. La cea dată nu se terminase Războiul de Independență, iar Constituția SUA nu era nici în fază de proiect. Atunci, 62 de persoane, cuprinzând funcționari, comercianți, studenți, medici, fermieri și lideri din viața publică au semnat Carta Academiei Americane. Până la finele secolului XVIII, unor fondatori de calibrul lui John Adams, James Bowdoin sau Samuel Adams aveau să li se alăture George Washington, Benjamin Franklin și Thomas Jefferson. Ralph Waldo Emerson și Alexander Graham Bell sunt doar două dintre numele celebre primite în academie în secolul următor. Galeria de personalități mondiale, avea să includă apoi – fie ca titulari, fie ca membri de onoare, indiferent de domeniul care i-a consacrat – figuri de referință precum Albert Einstein, Woodrow Wilson, Niels Bohr, Winston Churchill, Jawarlal Nehru, Albert Schwitwer, Claude Levi-Strauss și Stephen Hawking. Academia se mândrește peste 250 de laureați ai Premiului Nobel și 60 de câștigători ai Premiului Pulitzer.
Universitatea Berkeley, unde Daniel Tătaru activează în cadrul Departamentului de Matematică, este una dintre primele din lume. Principalul său domeniu de cercetare este  Analiza Matematică. Este îndrumător de studii doctorale şi postdoctorale. Talentul şi capacitatea sa au fost confirmate încă de pe băncile Liceului de matematică-fizică „Petru Rareş”, pe care l-a absolvit în 1985. Rezultatele obţinute la Olimpiadele naţionale, balcanice şi internaţionale de matematică, premiile I câştigate în serie îi asigurau încă de atunci un loc în istorie. Încununarea supremă a performanţelor de elev a venit odată cu câştigarea locului I la două Olimpiade internaţionale consecutive (1984 – Praga, 1985 – Helsinki), obţinând în premieră maximul de punctaj posibil. Totul s-a întâmplat sub îndrumarea profesorului emerit Gheorghe Dumitreasa. Câştigă concursuri naţionale de matematică şi în timpul studenţiei, iar în 1990, după absolvirea Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, pleacă în SUA şi obţine doctoratul în 1992 la Universitatea Virginia.

În compania a 250 de laureați ai Premiului Nobel / Pietreanul Daniel Tătaru, academician în SUA, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Între 1992 şi 1996 este profesor asistent, între 1996 şi 1999, profesor asociat, iar în perioada 1999-2001, profesor la Northwestern University, din 2001 ajungând la Berkeley. S-a implicat în cercetare încă din anii studenţiei şi câştigă două premii naţionale în 1988 şi 1989. Lucrarea sa de licenţă a fost dedicată ecuaţiilor Hamilton-Jacobi, avându-l ca îndrumător pe academicianul Viorel Barbu. Pentru această lucrare a fost distins cu premiul „Gheorghe Ţiţeica” de Academia Română de Ştiinţe în 1994.

Daniel Tătaru câştigă în 2002 „Bôcher Memorial Prize”, premiu acordat de Societatea Americană de Matematică o dată la 3 ani pentru rezultate remarcabile în analiza matematică. Din 2004 este membru de onoare al Institutului de Matematică al Academiei Române de Ştiinţe. În 2013, este desemnat cercetător al Fundației Simons, pentru următorii 5 ani. Fundația, una privată, oferă granturi generoase pentru cercetător, alături de un bonus pentru departament şi o compensaţie pentru costurile indirecte ale universităţii. Miza este încurajarea şi finanţarea oamenilor de ştiinţă angajaţi în cercetarea fundamentală pe termen lung, grantul putând fi prelungit cu încă 5 ani. De pe Terra au fost aleşi 13 oameni de știință, patru sunt matematicieni, Daniel Tătaru e unul dintre ei.

Anul trecut, pe 25 iulie, a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Piatra Neamț.

La aflarea veștii de peste Ocean, profesorul Gheorghe Dumitreasa a declarat: „Tătaru este un mare talent, face cinste liceului, orașului și țării. Să te primească americanii în academia cu oameni de știință, la vârsta asta (e născut pe 6 mai 1967 – n.a.), e mare lucru. La noi trebuie să îmbătrânești ca să intri în academie”.

Viorel COSMA

Articolul precedentVorghește lumea trăsnăi
Articolul următor50 de ani de volei senioare la Piatra Neamţ (1964-2014)