Asociaţiile de proprietari se pot asocia cu primăriile pentru a obţine finanţare europeană în vederea reabilitării energetice a blocurilor de locuinţe. De exemplu, la Piatra Neamț, primăria a făcut un anunț în acest sens pe 29 martie . Cererile de finanțare se pot depune după data de 16 mai la sediul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, timp de 6 luni, până la închiderea apelului.
Conform informării emise de municipalitate, „Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a lansat pe15 martie 2016, primul apel de proiecte pentru prioritatea de investiții 3.1A. Bugetul minim al unui proiect de creștere a eficienței energetice la o clădire rezidențială este de 100.000 euro, iar cel maxim de 5 milioane de euro. Un proiect poate cuprinde cel mult 10 blocuri de locuințe cu minim 2 niveluri (P+2)”.
Cele care pot accesa fondurile sunt asociaţiile de proprietari, după cum informează Primăria, municipalitatea „urmând să fie partenerul care coordonează, elaborează şi depune proiectul”. „Vom organiza în data de 31 martie o întâlnire cu președinții asociațiilor de locatari din Piatra-Neamț în care le vom prezenta condițiile de înscriere în acest program. Avem ocazia să obținem finanțare pentru reabilitarea termică a cât mai multor imobile din Piatra Neamț”, a declarat Dragoș Chitic.
Ce se finanţează din fonduri nerambursabile
Nu se poate acorda finanţare pentru o singură scară de bloc, ci proiectul trebuie să includă întreaga clădire. Asociaţiile de proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990; au regim de înălţime de minim P+2; nu au mai beneficiat de finanţare publică în ultimii cinci ani pentru acelaşi tip de lucrări şi nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare.
Fondurile se pot folosi pentru izolarea termică a faţadei, înlocuirea ferestrelor, închiderea balcoanelor, izolarea termică a planşeului peste subsol; pentru lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire (în cazul blocurilor cu centrale de bloc/scară sau a celor racordate la sistemul centralizat); instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile; înlocuirea corpurilor de iluminat din spaţiile comune cu unele eficiente energetic; înlocuirea lifturilor şi implementarea sistemelor de management a funcţionării consumurilor energetice.
Contribuţie de 25% sau de 100%
Obligaţia asociaţiei de proprietari este de a contribui financiar cu 25% din valoarea lucrărilor de intervenţie a apartamentelor cu destinaţie locuinţă (inclusiv a apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfăşoară activitate economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice şi cu 100% din valoarea lucrărilor de intervenţie aferente spaţiilor comerciale sau spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a UAT sau a autorităţilor şi instituţiilor publice.
Persoanele cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere, persoanele care realizează venituri medii nete lunare pe membru sub câştigul salarial mediu net pe economie, veteranii de război şi soţul/soţia acestora, pensionari ale căror venituri medii nete lunare pe persoană sunt sub câştigul salarial mediu net pe economie pot beneficia de ajutoare de natură socială pentru reabilitarea termică a locuinţei din partea Primăriei Piatra Neamţ. Contribuţia acestora nu poate fi mai mică de 3,5% din valoarea lucrărilor.
Primăria Piatra Neamț va semna un contract cu Asociaţia de Proprietari pentru a elabora, depune şi derula proiectul de reabilitare termică a blocurilor. Proiectele se vor contracta în ordinea depunerii acestora, cu condiţia să obţină minim 60 de puncte. Linia de finanţare este deschisă, în limita fondurilor disponibile, până în data de 16 noiembrie 2016. „Pentru mai multe detalii, reprezentanții asociațiilor de locatari pot apela numărul de telefon 0233.218991, interior 233, de luni până vineri, între orele 08.00-14.00”, informează Primăria Piatra Neamţ.
Andreea AMARIEI