“Izvorul a toată răutatea şi a tot păcatul este iubirea de sine!”
Cleopa Ilie, născut cu numele de botez Constantin Ilie, la 10 aprilie 1902, în comuna Suliţa, Botoşani, (d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria), a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, un renumit trăitor al credinței ortodoxe. Întrucât despre biografia sa s-a mai scris, am ales, la aniversarea zilei sale de naştere, câteva fapte şi cuvinte de învăţătură din lucrarea “Viaţa părintelui Cleopa”. (N. SAVA)
* Când a venit la Slatina ca stareţ, Părintele Cleopa a început prin a vizita mănăstirea. Prima oară a fost dus la stăreţie, dar el a cerut să meargă mai departe. Aşa a trecut prin mai multe chilii, pe care le-a binecuvântat, până a ajuns la o cămară mai dosnică unde mănăstirea tinea sculele şi materialele pentru dulgherie şi zidărie. Aici părintele s-a oprit bucuros şi a zis: ”Aceasta va fi chilia mea”. Fraţii, fericiţi şi ei că Dumnezeu le-a trimis un stareţ spre mântuirea sufletelor lor, s-au hotărât să facă curăţenie în cămară, dar părintele i-a oprit, zicând: “Fraţilor, nu îmi trebuie ajutor, voi face eu tot ce trebuie cu mâna mea!” şi s-a apucat de lucru. Ca mobilier şi-a pus un pat cu aşternut foarte simplu, pe care îşi întindea cojocul lui de la oi. Tot pe pat îşi ţinea şi cărţile sale şi scrisorile primite din toată ţara.
* Părintele Cleopa a stat mai multi ani în pustie împreună cu ucenicul său, Protosinghelul Varsanufie, care venise la mănăstire prin sfatul şi rugăciunea părintelui. Şi iată cum l-a cunoscut el pe Părintele Cleopa: Era căsătorit şi lucra în pădure. Într-o zi, i s-a furat ţapina; fiind sărac, nu mai avea alta şi nu avea cu ce lucra. Şi a venit la Sihăstria să plătească un pomelnic pentru descoperirea hoţului. Atunci Părintele Cleopa i-a spus câteva cuvinte de suflet, care l-au făcut să uite de ţapină şi să se gândească cum ar putea să intre şi el în viaţa monahală. Spunându-i acest lucru Părintelui Cleopa, acesta l-a pus mai întâi la încercare, spunându-i că să vină la mănăstire numai dacă va trăi un an de zile cu soţia sa în curăţie, altfel nu. Şi s-au hotărât şi Părintele Varsanufie şi soţia sa la acest lucru. Dar au avut mari ispite de la diavol să nu slujească lui Hristos, ci să rămână acasă. Într-o noapte, a venit vrăjmaşul la ei, în chip de om urât negru şi spân, şi a răcnit de s-a cutremurat casa şi au crăpat geamurile, zicând: “Nenorociţilor, ce îmi faceţi voi mie!” Apoi demonul a dispărut. După un an de zile, au plecat amândoi la mănăstire, soţul la Sihăstria şi soţia la Agapia Veche.
* În anul 1953, Părintele Varsanufie a fost tuns în monahism, iar în anul 1956 a fost hirotonit ierodiacon şi preot în Mănăstirea Sihăstria. El a fost unul din cei mai credincioşi ucenici ai Părintelui Cleopa. În 1997, când a fost vremea să se ducă la Domnul bătrânul Varsanufie, Părintele Cleopa i-a citit rugăciunile de darea sufletului. Când a zis: “dezleagă pe robul Tău, Protosinghelul Varsanufie, de această durere nesuferită şi de această neputintă amară ce-l ţine, şi-l odihneşte pe dânsul unde sunt sufletele drepţilor”, atunci părintele Varsanufie a răsuflat de două ori şi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
* Păsările îl mângâiau mult pe Părintele Cleopa. Vorbea adesea de “flăcăii codrului”, de cucuvaie, de babiţă, şi câte alte păsări, arătându-ne chiar şi cum cântau şi care le era glasul, bucurând inimile noastre. Părintele ne povestea: “Vai, ce bucurie mare am avut când m-am împărtăşit prima oară în pustie, că a venit un stol de păsărele şi mi-au cântat, aşa frumos!” Şi părintele, când putea, hrănea cu dragoste păsările cerului. Iar această dragoste nu s-a întrerupt, căci cu doi ani înainte de sfârşitul vieţii lui, după ce s-a împărtăşit la biserică, mergând spre chilie însoţit de doi părinţi, a venit un stol de păsări mici care ciripeau şi i se asezau pe umeri, pe cap, pe mâini şi îl ciuguleau de barbă şi de rasă, fără însă să se atingă de ceilalţi doi. Apoi au zburat într-un brad şi au început să cânte. Atunci părintele, suspinând, a zis: “Cât aş dori să mai trăiesc iarăşi cu păsărelele în pădure!”
* Spunea bătrânul: “Odată am fost arestat de securitate la Mănăstirea Slatina şi apoi dus la Fălticeni. Aici am fost bătut şi băgat într-un beci în care ardeau câteva sute de becuri. Toţi care intrau acolo, ieseau aproape nebuni. M-au băgat şi pe mine, ca să-mi pierd minţile. Nu mai vedeam cu ochii şi nu mai puteam de căldură. Atunci mi-am coborât mintea în inimă cu rugăciunea lui Iisus. După o oră m-au scos şi s-au mirat toţi că încă mai vorbeam şi mergeam fără să mă ţină nimeni”.
* Părintele Cleopa adesea amintea păcatele izvorâte din iubirea de sine şi îndemna pe toţi la pocăinţă, zicând: “Izvorul a toată răutatea şi a tot păcatul este iubirea de sine! Iubirea de sine este iubirea neraţională faţă de trup şi este cea mai grea şi mai subţire dintre toate patimile care robesc firea omenească. Din iubirea de sine se nasc: mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, mulţumirea de sine, trâmbiţarea de sine, lauda de sine, plăcerea de sine, părerea de sine şi toate celelalte păcate ştiute sau neştiute”.
* Când vorbea părintele, vorbea sub inspiraţia Duhului Sfânt. Odată, fiind sala plină de credincioşi, părintele a început să zică ceva fără legătură cu ceea ce se discutase până atunci. Ceva care parcă nu interesa lumea. Dar la sfârşit a venit o femeie lăcrimând, care stătuse în spate, şi i-a zis: “Iartă-mă, părinte, că sunt păcătoasă” Părintele vorbise pentru acea femeie.
Sursa: sfaturi ortodoxe. ro (Viaţa părintelui Cleopa)
