0:00

Ieşeanul Florin Morariu va primi una dintre cele mai importante decorații pe care Casa Regală a Marii Britanii o oferă militarilor și civililor, care demonstrează că merită prețuirea și recunoașterea poporului britanic. Distincția „The Queen’s Commendation for Bravery” îi va fi acordată de către Regina Elisabeta a II-a, deoarece, în 2017, românul uimea Marea Britanie prin curajul dovedit în fața teroriștilor. Într-o situaţie limită, bărbatul nu a fugit, ci s-a apărat pe sine și alte 20 de persoane, adăpostite în bucătăria „Bread Ahead Bakery”, brutăria din centrul capitalei britanice, unde lucra ieşeanul.

Ieşeanul Florin Morariu va fi decorat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Chiar dacă sunt considerat un erou, eu nu mă gândesc decât la faptul că, în acele momente, am reacționat așa cum poate ar fi reacționat oricare dintre noi, din spirit civic. În acele clipe de coșmar, în care în jur nu vezi decât haos, principala grijă e ca toți cei care se află în pericol să scape cu viață. E onorant să fiu recompensat cu o asemenea distincție. Mulțumesc, sunt recunoscător! Amintirea acelei zile va fi mereu vie!”, a mărturisit Florin Morariu.

Ieşeanul Florin Morariu va fi decorat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, ZCH NEWS - sursa ta de informații„E măgulitor pentru oricare avocat să știe că un client pe care îl reprezintă este decorat de Casa Regală a Marii Britanii. Florin Morariu este un adevărat erou, cu toate că modestia și simplitatea pe care nativ le are îl fac să fie mai reținut în cuvinte. Într-o situație disperată, Florin și-a pus propria viață în pericol, pentru a-i salva pe alții, un gest altruist, pe care nu știu câți dintre noi l-am face, dacă ne-am afla într-o ipostază similară. Meritul acestei distincții îi aparține în totalitate!”, a declarat Gianina Vera Poroșnicu, avocatul care, împreună cu casa de avocatură Levenes (care a furnizat datele pentru acest material), îl reprezintă pe Florin Morariu. (ZCH NEWS)

Articolul precedentDefinitivat 2018: Doar 6 profesori au absent nemotivat la proba scrisă
Articolul următorCăruțaș lovit de barcă pe o stradă din Pipirig
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.