Constantin COMĂNESCU
Constantin COMĂNESCU

Omul de afaceri Constantin Comănescu, patronul Com-Beton SA, a ajuns dator până şi la preoţi, relatează “Ziarul de Iaşi”. Aşa reiese din tabelul preliminar de creanţe, întocmit de administratorii judiciari din dosarul de insolvenţă deschis pe numele Com-Beton la Tribunalul Iaşi. Între creditorii care solicită bani de la firma omului de afaceri se numără şi un lăcaş de cult ortodox Biserica Capela „Sfânta Parascheva” din municipiul Iaşi, situată pe strada Octav Botez nr. 2, a solicitat plata unei creanţe de 28.490 lei iar cererea a fost aprobată de administratorii judiciari. Pe de altă parte, pe portalul Ministerului Justiţiei, în acelaşi dosar, figurează între creditori, pe lângă capela respectivă, însăşi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

„Am cooperat întotdeauna şi am sprijinit foarte mult Biserica. Firma a colaborat cu Mitropolia, dar ulterior au fost sistate nişte lucrări. Sunt materiale de construcţie cumpărate de Mitropolie şi lăsate în custodia firmei noastre. Se vor compensa cu garanţiile de la Mitropolie. În cazul capelei Sf. Parascheva a fost un contract, iar noi am executat şi în plus lucrări”, a declarat jurnaliştilor Constantin Comănescu.

În schimb, a apărut o răsturnare de situaţie în acest dosar, instituţiile bancare cu statut de creditor solicitând schimbarea administratorului judiciar. Propunerea ca Management Reorganizare Lichidare SPRL, deţinută de practicianul în insolvenţă Corneliu Mititelu, să preia „frâile” în acest caz a fost votată şi acceptată în Adunarea Creditorilor cu o largă majoritate, ne-a indicat Laurenţiu Popa, avocatul care îl reprezintă pe omul de afaceri. De la deschiderea procedurii insolvenţei în cazul Com-Beton, în luna noiembrie a anului trecut, magistraţii de la Tribunalul Iaşi au desemnat cu acest rol consorţiul de administratori judiciari KPMG Restruturing SPRL şi Eurobusiness LRJ. Potrivit tabelului de creanţe întocmit de consorţiul menţionat anterior, în dosarul Com-Beton au fost admise la plată datorii în valoare de peste 129 milioane lei, 85% din acestea fiind restanţe la credite contractate de la cinci instituţii bancare. Din totalul datoriilor de la Com-Beton, cele mai mari sume figurează în dreptul creditorilor garantaţi Banca Transilvania, circa 49 milioane lei, şi către Bancpost SA, 34,33 milioane lei. Sume însemnate mai au de recuperat de la firma lui Comănescu alte trei instituţii bancare: Banca Comercială Română (12,7 milioane lei), Raiffeisen Bank (9,5 milioane lei) şi Banca Românească – Membră a Grupului Naţional Bank of Greece (1 milion lei). În schimb, şi Constantin Comănescu are de recuperat în nume personal sau prin alte firme pe care le deţine peste 19,7 milioane lei de la Com-Beton. Din acest total, 18,7 milioane lei este doar creanţa cu care s-a înscris în acest dosar SC Remat SA, societatea cea mai galonată din portofoliul omului de afaceri, aflată în insolvenţă.

Articolul precedentSUCEAVA: Accident cu 6 răniţi
Articolul următorSUCEAVA: Bătrân ucis în accident rutier
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.