Numărul ieșenilor prezenți în Piața Unirii pentru parada militară a fost de cel puţin 6.000. Parada militară a debutat cu defilarea Lupilor Negri, a continuat cu o defilare a 15 militari echipaţi în uniforme după modelul celor din 1859 și s-a încheiat cu defilarea unui detaşament din Regimentul 30 Gardă şi Protocol. După ce au urmărit parada militară, cei peste 6.000 de ieșeni s-au prins în Hora Unirii, alături de autoritățile prezente. În intervalul 12-14 era programată masa tradiţională românească, unde s-au servit 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert. Între 13:30 şi 18:00 vor fi organizate momente festive în Dacia, Păcurari, Alexandru cel Bun, Gară, Tătăraşi, Podu Roş sau Nicolina.
Premierul Victor Ponta a fost întâmpinat la Iași cu huiduieli. În momentul în care acesta a fost invitat la microfon pentru discursul de Ziua Unirii, din mulțimea adunată în Piața Unirii s-au auzit preț de câteva secunde huiduieli. Acestea au încetat în momentul în care premierul și-a început alocuțiunea, care nu a durat mai mult de 1 minut. Victor Ponta l-a felicitat pe primarul Nichita pentru parteneriatul cu Chișinăul și cu Cernăuțiul ce urmează a fi semnat pe linie culturală și le-a adus aminte ieșenilor că ”uniți sunt mai puternici”. Apoi a cedat microfonul mitropolitului Teofan.
După ce manifestările din Piața Unirii s-au încheiat cu tradiționala Horă a Unirii, premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis s-au întâlnit în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Cei doi s-au deplasat separat spre clădirea Mitropoliei. Inițial s-a zvonit că președintele Klaus Iohannis a plecat din Iași imediat ce festivitățile au luat sfârșit, acesta ajungând în curtea Mitropoliei cam la jumătate de oră după apariția lui Victor Ponta și a staff-ului Guvernului. După jumătate de oră, președintele Iohannis și premierul Ponta s-au îndreptat tot separat spre Biserica ”Trei Ierarhi” unde va fi oficiată o slujbă și vor fi depuse coroane de flori la mormântul domnitorului Cuza. După acest moment, cei doi vor lua parte, în Sala Gotică a lăcașului de cult, la semnarea unui protocol privind educația și cultura între primarii Iașului, Chișinăului și Cernăuțiului. Spre Biserica ”Trei Ierarhi”, președintele Klaus Iohannis a fost însoțit de mitropolitul Teofan, Victor Ponta și staff-ul său urmându-i la câțiva pași. Între timp, pe strada Lăpușneanu, ieșenii care au participat la manifestările oficiale s-au așezat la coadă pentru s-a format o coadă mare pentru masa tradiţională românească.
În timpul concertului, autoritățile locale și invitații s-au chinuit puțin să treacă prin mulțimea adunată în Piață pentru a ajunge în dreptul scenei. Dispozitivul de ordine aparent a primit indicații atât de stricte că președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, președintele PNL, Alina Gorgiu, senatorii Dumitru Oprea și Mihaela Popa și președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur au trebuit să ducă muncă de lămurire cu personalul de ordine pentru a putea trece de gardul de protecție. Șicanarea a durat cam 15 minute.
Cand pleca nea victor acasa??????