al i cuza iasiConvulsii la nivel înalt în mediul academic ieșean! Mihai Sorin Câmpeanu, noul ministru al Educației și Cercetării Științifice (MECS), a participat la reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), care a avut drept scop discutarea celor mai importante teme de actualitate din învățământul superior la care au luat parte și rectorii universităților de stat ieșene. Acestea au plecat de la: metodologia de abilitare (ce vizează calitatea unei persoane de a conduce lucrări de doctorat – nr), metodologia de finanțare, codul studiilor universitare de doctorat, aspecte cu privire la asigurarea calității în învățământul superior, metodologia de alegeri 2015-2016, cât și asigurarea condițiilor legale de funcționare a CNR. În fața acestor realități și discutii, șefii universităților ieșene au avut reacții extrem de interesante.

„A fost o întrunire maraton care a durat peste cinci ore. Practic, nu s-a stabilit nimic concret şi urmează ca în perioada următoare să se elaboreze un document în urma discuţiilor avute la CNR. Cel mai mult s-a dezbătut modul in care se vor organiza Şcolile Doctorale şi, aici, au fost propuneri multe din partea colegilor rectori, iar dezbaterile au fost aprinse. În rest, deocamdată, nu a fost abordat subiectul unei noi clasificări a universităţlor din România”, a declarat prof. univ. dr. Atena Simionescu, rectorul de la Universitatea de Arte (UAGE) “George Enescu”.

Dincolo de toate acestea, un alt subiect abordat l-a constituit majorarea la 25% a nivelului de reprezentare a studenţilor în procesul de alegere a structurilor de conducere din universităţi şi, în mod special, a rectorului cât şi de reprezentare (tot al studenţilor – nr) în instituţii precum Agenţia Româna pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) sau Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS). Modalitatea de acordare a burselor sociale şi metodologia de finanţare instituţională pentru anul 2015, proiect aflat încă în dezbatere publică, au fost alte două teme abordate la Consiliul Rectorilor.

Articolul precedentIAȘI: Bornele kilometrice, atracție pentru hoţi
Articolul următorUPDATE NEAMŢ: CSM a „pus” şef la Judecătoria Piatra Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.