iarna-2014-03_resizeSC Publiserv acţionează cu 7 utilaje, duminică, 8 ianuarie, pe străzile din Piatra Neamţ, pentru împrăştirea de material antiderapant şi pentru îndepărtarea zăpezii. Momentan, traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă.

“O să folosim lama în principal în zona podurilor şi a sensurilor giratorii. Vrem să menţinem carosabilul fără zăpadă. Facem faţă în acest moment. Acţionăm cu 7 utilaje după care funcţie de necesităţi vom mai suplimenta numărul de maşini”, a declarat Cezar Dorogan, ofiţer de serviciu la SC Publiserv.

De la Disceperatul de iarnă al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, Secţia de Drumuri Naţionale Piatra Neamţ, am fost informaţi că în judeţ “se circulă în condiţii de iarnă însă informaţii mai multe vă oferă Prefectura”. La Instituţia Prefectului se lucra de zor la întocmirea unui comunicat de presă. Până la “naşterea” oficială a acestuia am aflat că “nu sunt probleme majore”. Pe un drum comunal se circulă pe un singur sens, 48 de persoane fără adăpost sunt cazate la centrele special amenajate, iar în zona Pânceşti au apărut câteva probleme cu alimentarea de energie electrică. (Ana MOISE)

Articolul precedentACTUALIZARE IARNA LA NEAMŢ S-a rezolvat problema celor 4.623 de familii fără curent!
Articolul următorIARNA ÎN REGIUNEA NORD-EST Ambulanţe şi TIR-uri blocate, drumuri închise, accidente!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.