isj 2014Conducerea Ministerului Educaţiei a reuşit „performanţa” de a schimba numele instituției, anul acesta, de două ori. În urmă cu câteva zile, Guvernul a aprobat schimbarea denumirii din Ministerul Edu­caţiei și Cercetării Științifice în Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice. În acest context, ca și cum n-ar fi fost suficientă birocrație și destui bani flituiți pe măsuri ineficiente, care vizează soarta învățământului, odată cu noul nume de botez toate școlile trebuie să schimbe ștampilele, plăcuțele și tot felul de documente care să ateste marea schimbare din învățământ. Reamintim că ultima oară când Ministerului Educației i-a fost schimbată denumirea a fost la începutul acestui an. Această hachiță a scos din bugetele școlilor din Neamț aproximativ 17.600 de lei. Iată ce denumiri a avut Ministerul Educației de la Revoluție până acum: Ministerul Învățământului; Ministerul Învățământului și Științei; Ministerul Educației și Cercetării; Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului; Ministerul Educației, Cercetării și Inovării; Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; Ministerul Educației Naționale; Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Potrivit unei adrese ce a fost trimisă către toate școlile din Neamț, denumirea ministerului a fost schimbată prin OUG nr. 55 din 19 noiembrie. (M. TEODOROF)

Articolul precedentCurtea Constituţională decide: Zile grele pentru liderii de sindicat!
Articolul următorUrmărire şi focuri de armă pentru reţinerea unor hoţi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.