Hoțul de mașini din Petricani a fost reținut

Hoțul de mașini din Petricani a fost reținutTânărul de 17 ani din comuna Petricani, care a furat autoturismul unui bărbat, a fost reținut de polițiști. Astăzi, 30 ianuarie, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamț, cu propunerea de arestare preventivă.

„Din cercetările desfășurate de polițiști, a reieșit faptul că acesta ar fi încercat să sustragă un autoturism din Tîrgu Neamț, în noaptea de 27 ianuarie, pentru a se deplasa în localitatea de domiciliu. Polițiștii au extins cercetările și au stabilit că, în aceeași noapte, tânărul ar fi sustras autoturismul unui bărbat din Grumăzești, l-a condus pe drumul public si l-a abandonat pe raza satului Țolici, sustrăgând din vehicul trei chingi auto. Polițiștii de investigații criminale au reunit dosarele penale privind faptele săvârșite de tânăr și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt de folosință, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, furt calificat şi tentativă la furt de folosință”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora