Hoţ tânăr, dar… calificat!

hot01Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Suharău (Botoşani), a fost reţinut, marţi, 24 noiembrie, întrucât este suspectat de mai multe furturi din locuinţe.

Poliţiştii precizează că a jefuit 4 case, producând un prejudiciu de peste 2.500 de lei. Este cercetat pentru furt calificat.

„În sarcina lui A.C., de 23 de ani, din localitatea Oroftiana, comuna Suharău, judeţul Botoşani s-a reţinut că, în perioada septembrie – noiembrie 2015, ar fi pătruns prin efracţie în 4 locuinţe din localitatea Oroftiana, de unde a sustras bani şi bunuri, în valoare totală de aproximativ 2.600 lei. În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca astăzi, 25.11.2015, pe numele suspectului să fie formulată propunere de arestare preventivă”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Botoşani. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.