politia perchezitii lemnPolițiștii de investigații criminale au descins ieri, 3 februarie, la locuința unui tânăr din Piatra Neamț, suspectat că a furat scule și unelte electrice în valoare de 10.000 lei. La finalul percheziției desfășurată în zona Sarata, tânărul, Constantin M. (21 de ani), a fost condus la audieri și apoi reținut pentru 24 de ore. Anchetatorii au mai multe indicii potrivit cărora băiatul a furat bunurile de la trei firme din Piatra Neamț. „În noaptea de 20 spre 21 decembrie 2019, după ce ar fi modificat aria de acoperire a unei camere de supraveghere, tânărul ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale de pe raza municipiului Piatra Neamț, iar dintr-o autoutilitară ar fi sustras unelte electrice, în valoare de 5.000 de lei”, a precizat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Apoi, în perioada 25-28 decembrie, suspectul a forțat geamul la o altă firmă și din interior a furat tot scule, de 1.000 lei. Ultima dată, în perioada 4-6 ianuarie 2020, a intrat într-o clădire aflată în construcție de unde a furat scule de 4.000 lei. Astăzi, 4 februarie, el va fi prezentat la Parchetul Piatra Neamț cu propunere de arestare preventivă. (C.I.)

Articolul precedentEduard Corduneanu – dat afară din Consiliul Județean prin ordin al prefectului
Articolul următorCUPA ROMÂNIEI Meci “tare” în semifinalele fazei judeţene: Bradu Borca-Speranţa Răuceşti