HCM Roman a învins cu 20-14 (11-8), în deplasare, pe Neptun Constanța, în cadrul etapei a 5-a din Liga Națională Feminină la handbal și așteaptă luni, 22 septembrie, de la ora 18, marele derby cu Corona Brașov, cea care a învins campioana HCM Baia Mare, cu 29-28 în etapa intermediară din această săptămână. Ceea ce a surprins neplăcut în jocul de la Constanța a fost numărul mic de goluri marcate. Dacă la formația din Constanța, nu se aștepta nimeni la o sclipire de orgoliu, Romanul, însă, a plătit tribut greșelilor, pe fondul unui joc reușit în apărare. Portarul Tymoshenkova a avut o prestaţie foarte bună, cu 25 de intervenţii reușite, iar Vişan a parat și ea o aruncare de la 7 metri. Echipa romaşcană a beneficiat, la rândul ei, de 8 aruncări de la 7 metri, două dintre cele 5 transformate aparţinând pivotului Agrigoroaei.
Ratările din situații favorabile, plus cele 3 aruncări de la 7 metri ratate, l-au supărat pe tehnicianul Florentin Pera: “A fost o victorie muncită şi n-a fost deloc o misiune uşoară, în faţa unei echipe care a ţinut piept, în etapele precedente, unor formaţii puternice, precum Corona sau HCM Baia Mare. Mă bucură că am câştigat. Mă supără că ratăm incredibil. Până în minutul 30 am avut 8 ratări din poziţie unul la unul cu portarul. Faza de apărare a mers bine. Trebuie să îmbunătăţim atacul. Ne aşteaptă un meci foarte dificil cu echipa din Braşov. Am prins 3 victorii la rând. Este foarte important să ne mobilizăm şi mai bine în jocul următor şi, repet, să fim mai concentraţi la finalizare. Echipa este în creştere de la meci la meci şi sperăm să arătăm acest lucru şi cu Braşovul”.
Cu această victorie, Romanul rămâne pe locul 5, cu 10 puncte, la două puncte de Dunărea Brăila și HCM Baia Mare, ocupantele locurilor 4 și 3 și la 5 puncte de ocupantele locurilor 1 și 2, CSM București, respectiv Corona Brașov. Au evoluat formațiile: Neptun Constanţa: Petrescu – Enescu (6 goluri), Toma (2), Strahan (2), Tămaş (2), Ivan (1), Mărginean (1), Bărboş, Orşinschi, Antoce. Antrenor: Ion Crăciun. HCM: Tymoshenkova, Vişan, Polocoşer – Stoleru (6), Agrigoroaei (5), Iuganu (3), Toskovici (3), Horobeş (1), Crap (1), Băbeanu (1), Vîlcu, Chitacu, Mihalschi, Druţu, Cîlici. Antrenori: Florentin Pera şi Viorel Lazăr. (M. STOIAN)