ACTUALIZARE: HCM: Glibko – 8 (4 din lovituri de la 7 metri), Tošković – 8, Iuganu – 5, Stoleru – 5, Agrigoroaie – 3.
Fram: E. Gunarsdottir – 8, A. Gunnarsdottir – 6, Juliusdottir – 4, Johannsdottir – 3 (2 din lovituri de la 7 metri), Thorgeirsdottir – 2, Amundadottir – 1, Iura – 1.
“HCM Roman este o echipă valoroasă, puternică. Va trebui să luptăm să recuperăm diferenţa aceasta de patru goluri” – Gunarsdottir.
“Am pierdut acest meci şi două jucătoare de bază, accidentate, ceea ce ne va face mult mai greu meciul de sâmbăta viitoare. HCM Roman s-a dovedit un adversar foarte puternic” – Stefan Arnarson, antrenor Fram.
“Mă bucur că am putut câştiga, chiar dacă nu am făcut-o la o diferenţă foarte mare. În Islanda ne vom ambiţiona şi vom juca mult mai bine” – Stoleru.
“Cred că echipa noastră a fost superioară astăzi, mai ales că am întâlnit o echipă care nu a venit la Roman să piardă, dimpotrivă, a jucat cu foarte multă ambiţie şi determinare, a alergat tot meciul, ne-a dat o replică extrem de bună. Rămâne să fim mai atenţi pentru jocul retur. Am mare încredere în fete şi cred că ne vom califica”, Florentin Pera. (ZCH NEWS; FOTO: HCM Roman Facebook)
ŞTIRE INIŢIALĂ: HCM Roman a dispus, în meciul încheiat în urmă cu câteva minute, de islandezele de la Fram Reykjavík, cu scorul de 29 – 25 (17 – 11).
Meciul s-a disputat la Sala Sporturilor din Roman şi a contat pentru prima manşă din cadrul turului al III- lea al Cupei EHF.
Meciul retur va avea loc, în 21 noiembrie, la Reykjavik, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica în optimile de finală ale competiţiei. (ZCH NEWS)