HCM Roman a plecat în cantonament

HCM Roman

Antrenorii Florentin Pera şi Viorel Lazăr, de la HCM Roman, au plecat în cantonamentul de la Cheile Grădiştei joi, 17 iulie, cu un lot format din 16 jucătoare. Miercuri, 16 iulie, handbalistele din lotul romaşcan au efectuat vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă de la Piatra Neamţ. Stagiul de pregătire centralizată de la Cheile Grădiştei va ţine până pe data de 25 iulie. Vor urma două zile de pauză şi, din 28 iulie, se va trece la pregătirea specifică, în sală, cu mingea.

Iată cum se prezintă lotul jucătoarelor de la HCM în acest moment: Paula Vişan, Viktoryia Tymoshenkova, Andreea Polocoşer (portari), Radostina Genkova, Ana Maria Iuganu, Ana Maria Horobeţ, Oana Chitacu (extreme), Raluca Agrigoroaei, Mirela Vîlcu (pivoţi), Gabriela Mihalschi, Daniela Crap, Jasna Toskovic, Diana Druţu (interi), Carmen Stoleru, Daniela Băbeanu (centri). Acestora li s-a alăturat şi junioara Anca Caramalău. Turneul „Roman Vodă Mușat” se va desfăşura în perioada 15-16 august, lună în care Romanul va mai participa la un turneu amical, ce se va disputa la Brăila.

”Nu pot spune că vom mai ajunge pe locul al cincilea la finalul campionatului viitor. Pot spune că trebuie tratat fiecare joc cu maximă seriozitate. Apoi, vor veni şi rezultatele”, a declarat antrenorul Florentin Pera. (C. SOROCEANU)

Autor:

Ultima ora

Ziua Națională a Salvamont România. Luna august este luna responsabilității pe munte

Astăzi, 1 august este sărbătorită Ziua Națională a Salvamont...

FOTO. Accident grav în Piatra Neamț – 3 persoane rănite

3 persoane au ajuns la spital în urma unui...

Retro Disco Nights cu scop caritabil la Nechit

Ediția a VI-a a Retro Disco Nights are loc...

49 de pompieri din cadrul ISU Neamț au fost avansați în grad

Sfârșitul lunii iulie a fost marcat, la Inspectoratul pentru...