Voința Ion Creangă, calificare muncită

Vointa Ion Creanga

Gheorghe Leonte, instructorul echipei Voința Ion Creangă, își laudă fotbaliștii după eliminarea Ceahlăului II din prima fază a Cupei României la fotbal, ediția 2014-2015. Leonte spune că echipa n-a fost completă atunci când a ieșit la încălzire, Voința nevând nici măcar numărul minim de jucători admis de regulament, 7. ”Noi n-aveam echipă completă când eram la încălzire. S-au adunat 11 până la startul meciului. Cinci dintre ei au venit direct de la muncă“, a spus Gheorghe Leonte.

Golurile echipei de la Ion Creangă, “unul mai frumos decât altul”, au fost marcate de Tulbure, Tulpan – două şi Boboc. “Tulbure a deschis scorul, după ce a driblat doi sau trei adversari şi a şutat sub transversală. Tulpan a şutat în bară, apoi, şi mingea a intrat în poartă după ce s-a lovit de portar. Tulpan a mai şutat încă o dată în bară, iar Boboc a fost pe fază şi a majorat scorul. Golul care avea să ne califice a fost dat tot de Tulpan, printr-un şut direct în vinclu, din lovitură liberă. Pe fondul oboselii noastre şi a lipsei de posibilităţi de a face schimbări, au venit peste noi după pauză. Ei au făcut patru schimbări. Mai erau cinci minute din meci când ne-au dat al treilea gol. Ne-am retras pentru a păstra avantajul rămas. S-au mai dat şi trei minute de prelungiri, însă am rezistat”, a răsuflat uşurat şi bucuros Leonte, după victoria cu 4-3 (4-0), reușită împotriva ”satelitului” Ceahlăului. Pentru Ceahlăul II Piatra Neamţ au înscris Ungureanu, Nedelcu şi Mateiuc. În faza a 2-a a Cupei României, Voința Ion Creangă este foarte probabil să dea peste Petrotub Roman. (C. SOROCEANU)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...